Macovei, despre dosarul Şova: Se dovedeşte, încă o dată, că partidul lui Ponta este o adunătură de hoţi

După ce miercuri purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, a fost convocat la DNA unde i s-a comunicat că are calitatea de suspect într-un dosar privind contractele pe care fosta sa casă de avocatură le-a avut cu societăţile energetice Rovinari şi Turceni, fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a precizat că acest eveniment este o dovadă în plus că partidul condus de premierul Victor Ponta este "o adunătură de hoţi din banii românilor".
Andrei Pricopie
14.08.2014

alte articole

Monica Macovei (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
14.08.2014

După ce miercuri purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, a fost convocat la DNA unde i s-a comunicat că are calitatea de suspect într-un dosar privind contractele pe care fosta sa casă de avocatură le-a avut cu societăţile energetice Rovinari şi Turceni, fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a precizat că acest eveniment este o dovadă în plus că partidul condus de premierul Victor Ponta este "o adunătură de hoţi din banii românilor".

"Se dovedeşte, încă o dată, că, la vârf, partidul lui Ponta este o adunătură de hoţi din banii românilor. Ultimul dintr-un şir nesfârşit de politicieni pesedişti, care au fost învinuiţi, inculpaţi sau dovediţi infractori ajunşi la închisoare, este Şova, purtătorul de cuvânt al campaniei prezidenţiale a lui Ponta. Şova este urmărit penal, fiind suspect de complicitate la abuz în serviciu într-un dosar privind contracte de consultanţă juridică între cabinetul de avocatură al lui Şova şi complexele energetice Turceni şi Rovinari. Ponta era partener al lui Şova în acest cabinet de avocatură chiar în perioada derulării acestor contracte", a declarat europarlamentarul Monica Macovei.

Dan Şova a ameninţat că o va da din nou în judecată pe Macovei pentru afirmaţiile potrivit cărora Ponta era partener al lui Şova în perioada derulării acestor contracte. "O voi da din nou în judecată în civil sau poate direct în penal", a precizat Şova, citat de hotnews.ro

De cealaltă parte, fostul ministru al Justiţiei a postat pe contul său de Facebook dovada că nu minte, şi anume, declaraţia de interese a deputatului (de atunci) Victor Ponta în care acesta declara pe proprie răspundere că este partener senior la firma lui Şova. (dovada aici - http://www.scribd.com/doc/182993082/Declaraţie-interese-Ponta-19-11-2007-pdf)

Europarlamentarul PDL a precizat miercuri că valoarea contractelor lui Şova cu Complexele Energetice din Turceni şi Rovinari a crescut brusc după ce premierul Victor Ponta a devenit partener al societăţii acestuia, pe 30 august 2007.

"După ce a avut aceste contracte cu Turceni şi Rovinari, brusc valoarea acestora a crescut după ce Ponta a devenit partener la firma de avocatură Şova. Din acel moment, valoarea contractelor a crescut prin acte adiţionale brusc şi fără justificări. Foarte mult. Vorbim de complexe energetice din Gorj, unde Ponta e deputat. Are influenţă acolo. Deci asta e o metodă prin care banii publici se duc în buzunarele unor politicieni. Schema e următoarea: sunt avocat, mă fac politician, apoi fac contracte cu instituţiile publice. Şi sumele sunt foarte mari. Erau sume enorme", a declarat Monica Macovei, într-o intervenţie la Realitatea TV.

Doi ani mai târziu, în presă au apărut informaţii conform cărora Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) ar fi efectuat un control în urma căruia ar fi constatat că Şova&Asociaţii ar fi obţinut ilegal peste 1,1 milioane de euro de la Complexele Energetice Rovinari şi Turceni, din zona de influenţă a lui Victor Ponta. Şova a respins atunci acuzaţiile ANAF cu privire la ilegalităţile existente în contractele cu Complexele Energetice de la Rovinari şi Turceni, calificându-le "total false şi nişte minciuni".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor