Lumini şi umbre la vârful puterii lui Erdogan

Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, este cel mai celebru om politic al ţării după Atatürk. Într-o ţară unde încheierea de coaliţii a fost o regulă pentru a putea guverna, Erdogan a câştigat cu partidul său AKP trei alegeri la rând, ultimele două cu majoritate absolută. Prin urmare nu exagerează când spune - 'dacă opoziţia scoate câteva zeci de mii de persoane în stradă, eu pot scoate milioane', notează ziarul ABC.

Una din cheile succesului său este spectaculoasa creştere economică, care în 2011 a fost depăşită doar de China şi de Argentina, datorită unor profunde reforme liberale, în paralel cu aplicarea de programe de asistenţă pentru cei defavorizaţi şi de ameliorare a sistemului medical public. A reformat profund justiţia, a supus armata puterii civile şi a rupt endogamia corpului juridic ai căror membri se alegeau unii pe alţii, întotdeauna după afinităţi ideologice.

În primii săi ani de putere, ţara s-a ameliorat sensibil în privinţa drepturilor omului şi respectului faţă de minorităţi, în parte datorită procesului de aderare la Uniunea Europeană. Partidul său, Justiţie şi Dezvoltare (AKP), este singurul care oferă o soluţie negociată la conflictul kurd, care pentru prima dată este pe cale de soluţionare. Totuşi, dezamăgirea produsă de UE, combinată cu întărirea bazei electorale a AKP, i-a determinat pe liderii săi, şi mai ales pe Erdogan, să adopte un comportament tot mai autoritar care a dus în paralel la o deteriorare a libertăţilor civile.

Turcia este ţara cu cel mai mare număr de ziarişti încarceraţi iar creşterea măsurilor cu tentă religioasă - de la amenzi pentru 'imoralitate' aplicate unor programe de televiziune, la recentele condamnări pentru blasfemie a numeroşi intelectuali sau restricţiile impuse consumului de alcool - au suscitat temeri într-un important sector al societăţii turce că are de-a face cu precursorul unui guvern islamist autocrat. Zig-zag-urile comportamentului său, după alegerile din 2011, au creat impresia că Erdogan a pierdut contactul cu realitatea şi că acţionează haotic în anumite ocazii.

Delirul de grandoare s-a accentuat, pentru că doar aşa se poate explica refuzul său de a reflecta la adevăratele cauze ale actualei revolte urbane. Evenimentele arată că protestele se învârt mai mult în jurul persoanei sale decât al partidului pe care îl conduce. Întrebarea crucială este dacă va acorda atenţia cuvenită acestor nemulţumiri şi dacă va recupera contactul cu realitatea. O altă întrebare importantă este dacă îşi va regăsi modestia şi îşi va rectifica greşelile. Aşa cum avertiza directorul publicaţiei Today's Zaman, Bülent Kenes, 'doar pentru a obţine beneficii pentru elita sa, AKP s-a implicat la Istanbul şi în alte oraşe în proiecte gigant de construcţii, care nu respectă mediul înconjurător'.

Dacă Erdogan îşi menţine atitudinea sfidătoare şi ameninţătoare atunci şi partidul său trebuie să fie în gardă: şansele de a păstra Primăria din Istanbul la alegerile locale de anul viitor vor fi mai reduse, procesul de pace cu kurzii va fi mai vulnerabil sabotajului, iar un nou sistem prezidenţial inclus în viitoarea Constituţie va deveni un vis imposibil pentru actualul premier.