Lucrătorii sezonieri din Italia: 'Sclavi' care muncesc pe plajă, în hoteluri, pe câmp

Lucrătorii sezonieri din Italia muncesc pe plajă, în hoteluri, pe câmp, ca salvamari, portari, chelneri, bucătari, muncitori care montează scene de concerte, la negru sau cu contracte constrângătoare. Salariile sunt de mizerie şi munca chiar de 14 de ore pe zi. O numesc muncă ocazională, în care sunt exploataţi în mod egal italieni şi străini, scrie publicaţia italiană L'Espresso.

Într-un moment în care astfel de munci sunt singura speranţă a lucrătorilor temporari, care nu reuşesc să muncească iarna, munca estivală a devenit imposibilă. În Sardinia, de exemplu, nu mai există locuri de muncă. Turismul merge rău, deşi s-a spus dintotdeauna că aici turismul aduce locuri de muncă iar mulţi susţin că sectorul poate fi atuul unei insule al cărui domeniu industrial este cale de dispariţie. Numai anul trecut, contracţia turismului a fost estimată la aproximativ 30%, iar în acest an situaţia ar putea fi şi mai rea.

Vina revine crizei şi creşterii preţurilor la feribot, care din 2010 până astăzi au suferit scumpiri între 90 şi 110%. 'Anterior cu 30 de euro puteai lua maşina pe feribot. De anul trecut plăteşti 300 de euro iar în Sardinia dacă nu vii cu maşina pentru a te deplasa de la o plajă la alta este imposibil să o faci altfel', spune Mauro, un student care vara munceşte ca chelner. A făcut turul insulei pentru a găsi de lucru, alături de fratele său: 'Nici măcar el care are 11 de ani de experienţă nu a reuşit să găsească nimic. Angajează doar români acum', spune Mauro.

Când găseşti de muncă, condiţiile sunt adesea dificile: 'Câştigam 900 de euro net pe lună lucrând 10-12 ore pe zi. Dar, la început, ca mulţi alţii, luam 700 de euro la negru''. Uneori se întâmplă chiar să nu primeşti nimic, aşa cum a păţit fratele său, Alessandro, căruia un hotel unde a lucrat timp de cinci ani, în Costa Smeralda, îi datorează 10.000 de euro. 'Compania a dat faliment şi nu a mai plătit pe nimeni. Apoi, au schimbat numele societăţii şi funcţionează în continuare'', spune el.

Un alt mod de a lucra vara în Sardinia sunt service-urile audio, companiile care montează scene pentru concerte pe insulă. Un lucrător cu contract de prestări de servicii şi siguranţa muncii câştigă mai puţin decât dacă ar munci la negru. 70 de euro pe seară, dar poate munci şi 24 de ore.

Şi la Ravenna, Rimini şi Riccione criza şi exploatarea sunt subiectele reale ale muncii sezoniere: 'Să spunem că aici există mai puţină muncă la negru decât în sud', a afirmat liderul de sindicat Idilio Galeotti, care urmăreşte problema lucrătorilor temporari în cadrul sindicatului NIdiL al lucrătorilor atipici. 'Dar sunt prea multe nuanţe de gri, toate dedicate celor 46 de tipuri diferite de contracte temporare', precizează el. 'Doar în provincia mea, care are 378.000 de locuitori, 30.700 sunt înscrişi în centrele de ocupare a forţei de muncă. Dintre aceştia 94% sunt angajati cu contracte temporare', explică Galeotti.

Unele contracte de multe ori nici măcar nu sunt plătite, iar atunci când sunt, există exploatare. La Ravenna, de exemplu, chelnerul-factotum indian de la un hotel muncea 10 de ore iar apoi muncea în grajdurile proprietarului hotelului. Era plătit cu un euro ora, spune Galeotti. Acum, datorită NIdiL, este angajat permanent.

Galeotti este însă cel mai mulţumit de lucrătorii portuari. 'Am reuşit semnarea unui acord corporativ pentru toţi lucrătorii care au acum mai multe drepturi - la sărbători, asigurare de accident'', spune el. 'Atunci când vorbim despre acest tip de contract chiar şi a obţine 1.000 de euro pe lună este o mare realizare de principiu', adaugă liderul sindical.

Vara nu se munceşte însă doar pe plajă. Există şi recoltarea fructelor, cu fenomenul ''caporalilor'' (recrutori iliciţi de lucrători) şi alte forme de exploatare în nord. La 30 iunie, federaţia lucrătorilor din agro-industrie, Flai Cgil din Alexandria, a denunţat exploatarea a 44 de muncitori nord-africani la companiile Lazzaro din Castelnuovo, care au încetat munca pentru a protesta împotriva înfometării. Situaţia nu a fost diferită cu mult nici în Puglia, unde tot Flai CGIL a organizat campania itinerantă 'Invizibilii câmpurilor de recoltare' pentru a sensibiliza asupra situaţiei lucrătorilor agricoli africani. 'Dacă lucrătorii sunt invizibili, atunci şi noi suntem invizibili ca sindicat', a declarat Gino Rotella, secretarul naţional al sindicatului.

Au trecut doi ani şi jumătate de la revolta muncitorilor africani din Rosario, dar situaţia lucrătorilor agricoli din Italia, a africanilor care culeg tomate şi pepeni verzi ce ajung în supermarketuri, nu s-a ameliorat. 'Unele lucruri s-au schimbat', spune Rotella, precizând: 'Acum există o lege împotriva fenomenului caporalilor, iar cei care îi denunţă obţin permis de şedere dacă nu au actele în regulă'.

Problema exploatării lucrătorilor agricoli nu este doar penală ci şi sistemică. ''Întreprinderile mici şi mijlocii nu fac faţă situaţiei şi atunci o descarcă asupra muncii', explică Rotella, adăugând: ''Nu cred că companiile care se adresează caporalilor sunt penale, nu pot proceda altfel'.

În mare parte, companiile care se adresează caporalilor vând fructe unor companii mari, care prin lege trebuie să controleze întreaga filieră de aprovizionare. Dar nu există nicio obligaţie privind filiera forţei de muncă. Lucrătorii agricoli italieni stau ceva mai bine comparativ cu cei africani. Sunt mai calificaţi şi pot alege răul mai mic. În rest este 'legea junglei', subliniază secretarul Flai. 'Mai rău decât sclavia, pentru că în sclavie existau reguli', a ţinut să remarce el.