Lucrările la diametrala Berzei-Buzeşti vor continua, Hala Matache va fi păstrată

Epoch Times România
16.07.2011

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a avut vineri o întâlnire de trei ore cu ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea şi cu reprezentanţi ai ONG-urilor, în urma căreia au ajuns la o înţelegere privind continuarea lucrărilor la diametrala Berzei-Buzeşti, astfel încât Hala Matache să fie păstrată.

"Putem spune că am ajuns la o soluţie de compromis, astfel încât lucrările la diametrală să continue, dar şi situaţia Halei Matache să fie rezolvată", a declarat preşedintele Asociaţiei ProDemocraţia, Cristian Pârvulescu, mediator al discuţiilor.

La rândul său, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a spus că, în prezent, artera Berzei spre Vasile Pârvan este terminată în proporţie de 90%, iar prima parte, de la Victoriei la Occidentului, este gata tot în proporţie de 90%, rămânând de executat sectorul până la Griviţei şi de la Griviţei la Vulcănescu.

"Ne apucăm şi facem drumul, ne oprim la 30 de metri într-o parte şi la 30 de metri în cealaltă parte de Hala Matache. Sau poate nu ne oprim dacă, până atunci, soluţia proiectantului arată că este posibil să se facă trotuar pe sub arcadele Pieţei Matache, caz în care va trebui, desigur, să o reconstruim. Iar dacă nu - sigur vom discuta înainte - în momentul de faţă există oricum aprobarea Ministerului Culturii de a o muta la zece metri şi a o alinia în locul pe care îl vom lăsa liber prin desfacerea unor case", a declarat Oprescu, în urma discuţiilor.

Oprescu a adăugat că, în continuare, vor fi amenajate trotuarele într-un spaţiu mare, expropriat de primărie şi va fi făcută o parte din spaţiul verde. "Iată că proiectul se va concretiza", a mai afirmat Sorin Oprescu.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat că este foarte bine că s-a agreat păstrarea Halei Matache în locul actual şi că în prezent se caută soluţii. "De asemenea, am agreat că, până la o decizie legată de cum va arăta toată zona conexă, inclusiv Gara de Nord, în dezvoltarea ulterioară să se instituie o interdicţie temporară de construire, atât pe partea dreaptă, cât şi pe partea stângă, urmând ca, după concursul de soluţii, să se decidă - în urma unei implicări majore din partea societăţii civile - dezvoltarea urbanistică din acel perimetru, cu consecinţe şi pe Calea Victoriei", a spus Elena Udrea.

În opinia acesteia, creşterea traficului auto pe Berzei-Buzeşti trebuie să ducă la extinderea parcului pietonal pe Calea Victoriei, aceasta fiind o concluzie agreată de toţi participanţii la discuţii.

"După câteva luni de discuţii legate de modul în care se implementează proiectul diametralei Berzei-Buzeşti, criticile venite în principal de la societatea civilă, faţă de planul de urbanism şi faţă de dezvoltarea urbanistică conexă a acestui proiect, am reuşit azi, zic eu, să facem un prim pas al tuturor celor implicaţi, toţi cei cărora le pasă de modul în care se dezvoltă nu numai proiectul acestui drum, ci cum se dezvoltă oraşul, ca urmare a implementării acestui proiect", a mai spus Udrea.

Ministrul a adăugat că se doreşte ca acest proiect, care nu este doar unul de lărgire a unei artere de circulaţie, să atragă în zonă, prin dezvoltarea sa, bucureştenii, să atragă turiştii, să se creeze spaţii pietonale şi să pună în valoare patrimoniul arhitectural al Halei Matache.

"Trebuie să se convină pentru viitor care este regimul urbanistic aprobat. Temerea exprimată a fost că, drept consecinţă a dezvoltării acestei artere, acolo în zonă ar putea să apară un spaţiu arhitectural neprietenos, clădiri foarte înalte care să facă neatractivă zona pentru turişti, pentru pietoni, pentru bucureşteni şi, şi mai grav - ceea ce a fost practic miezul discuţiilor - dezvoltarea acesta ar putea să ducă la dispariţia Halei Matache", a menţionat ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Aceasta a spus că este nevoie ca, în două săptămâni, să aibă loc o nouă întâlnire pentru a vedea care este soluţia concretă ca Hala Matache "să trămână pe loc".

"Cu toţii ne dorim ca proiectul diametralei Berzei-Buzeşti să poată să menţină valorosul patrimoniu arhitectural, istoric, pe care îl avem reprezentat prin Hala Matache şi în acelaşi timp să genereze spaţii publice de calitate şi spaţii publice într-o suprafaţă însemnată, pentru că - a fost un lucru care s-a spus - Bucureştiul suferă din cauza lipsei de spaţii publice de calitate", a precizat Elena Udrea.

Totodată, arhitectul şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, a declarat, în urma întâlnirilor, că este un mare câştig că s-a ajuns la dialog.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor