Liiceanu: Uitaţi-vă la aroganţa şi tupeul lor, îşi transformă în arme tocmai victimele sărăcite de ei

PSD-ul de astăzi nu este un partid accidental de hoţi, ci forma de supravieţuire a unei tradiţii devenite regulă de căpătuială vreme de 45 de ani, a atras atenţia filozoful Gabriel Liiceanu, într-un articol intitulat "Mai avem 13 ani de rezistat", publicat vineri pe Contributors.

După ce a rememorat povestea Exodului, fuga iudeilor conduşi de Moise din Egipt spre Ţara Făgăduinţei, filozoful Gabriel Liiceanu a revenit pe meleagurile noastre:

"De 27 de ani încerc, aproape zi de zi, să înţeleg ce se întîmplă cu noi. Iată, am ieşit din comunism, dar nu şi comunismul din noi. După 1989 poporul român a făcut cu dumnezeul politicii moderne un legământ de democraţie şi libertate. Însă, de 27 de ani, el merge către Ţara Făgăduinţei plângând după Egipt. Nu am murit încă toţi cei care ne-am născut atunci. Nu s-a primenit ţara. Nu au trecut „cei 40 de ani”, vârsta unei generaţii. Nu s-a născut nici un Moise între noi. Nu întâmplător atât de mulţi dintre cei care de zece zile, seară de seară, manifestează în toată ţara au vârstă de 20-30 de ani. Sunt cei care, tocmai pentru că nu au crescut cu gustul robiei, vor intra în Canaanul democraţiei.

Şi nu întâmplător astăzi arătăm aşa cum arătăm. În România, nu Moise ne-a purtat prin pustiul tranziţiei către Ţara Făgăduinţei. Dimpotrivă. Cei care au stat la cârmă 27 de ani au fost: fii de „ilegalişti” crescuţi în cultul tatălui comunist; fii de miliţieni de sat care băteau sălbatic şi făceau legea în fiecare fund de ţară cot la cot cu secretarul de partid; elevii lui Ristea Priboi luaţi în 1977 (anul defecţiunii lui Pacepa) de la Ştefan Gheorghiu, de la Institutul de Ştiinţe Economice, de la Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (ADIRI) – pentru a primeni cadrele DIE; ofiţeri ai Securităţii şi marii lor turnători. Mai toţi, deveniţi „oameni de afaceri”, ne-au împuţit imaginea capitalismului şi a economiei de piaţă.

Ce Dumnezeu puteai să aştepţi de la acest mâl fecund al răului, care a acoperit ţara după ce apele inundaţiei comuniste s-au retras de peste noi? Uitaţi-vă ce monştri s-au ridicat după acest potop al istoriei, cu noroiul şiroind de pe ei. Uitaţi-vă la chipurile lor, la cefele lor, la fălcile lor, la pântecele lor, la dinţii lor, la limba pe care o vorbesc, la aroganţa şi tupeul lor, la felul în care se adună, se grupează şi se regrupează mereu, la felul în care îşi pun rudele, prietenii şi amantele în posturile-cheie ale ţării, la felul în care îşi transformă în arme tocmai victimele sărăcite de ei, cărându-le prin ţară cu lista şi autocarul.

Cu ei vreţi să ne ţinem legământul făcut de ochii lumii cu dumnezeul democraţiei? Cu ei vreţi să rămânem în UE? Nu vedeţi că nici nu am gustat bine din civilizaţia Occidentului şi ne spun, prin glasul Academiei, al Partidului şi al ofiţerilor de la Interne ieşiţi la pensie, că e mai bine să ne întoarcem la naţionalismul râios şi cu coada sus al lui Ceauşescu? Nu vedeţi că, atunci când dau de greu, activiştii de azi scot din desaga cu provizii ideologice, cărticica securistă cu divizarea şi destrămarea ţării? PSD-ul de astăzi nu este un partid accidental de hoţi, ci forma de supravieţuire a unei tradiţii devenită regulă de căpătuială vreme de 45 de ani. Sunt toţi cei care, ca preţ al slugărniciei totale, primiseră dreptul să „stea lângă oala de carne şi să mănânce pâine pe săturate”. Se obişnuiseră să fie cei care furau bucatele, apoi împărţeau prostimii schelete de pui vineţi.

Astăzi sfărâmă „tablele” statului de drept, pe care scrie, exact ca acum 3000 de ani, „să nu furi!”. E ridicol să le ceri, lor tocmai, să se reformeze şi să se pună pe guvernat „de-a-devăratelea”. Trebuie să fii tare naiv să-ţi imaginezi că dialogul cu ei este posibil. Ce să dialoghezi cu unul pe care-l prinzi noaptea că-ţi cotrobăie în dulapul cu legi? Adevărul lor e mereu în urmă, în memoria robiei şi a furtişagului şi a arbitrarului din Ţara Egipetului. Uitaţi-vă cum demolează edificiul democraţiei din toate părţile, părând că povestea cu ordonanţa 13 n-ar fi decât unul dintre iepurii pe urmele căruia ne-au pus. Între timp şi-au tras la dispoziţie din buget miliarde de euro, şi-au făcut „firme de casă”, au reînviat „Cântarea României” sub numele greţos de „Pasărea Măiastră”. Între timp, condamnaţii penali care vor să ne întoarcă în Egipt ne râd în nas din fotoliile Parlamentului.

Se pare că mai avem 13 ani de rezistat până vom întra în Ţara Făgăduinţei, în Ţara statului de drept. Ei bine, da, dacă e nevoie vom sta în Piaţă 13 ani.

Pentru a citi integral articolul intraţi aici.