Doctorate pentru toţi. "Avem antecedente încurajatoare. Elena Ceauşescu, absolventă a patru clase, era şi ea doctor"

Evoluţia vieţii academice de la noi l-a îndemnat pe Andrei Pleşu să propună, în mod ironic, acordarea de doctorate pentru toţi români, să nu se simtă nimeni discriminat.
Andrei Pleşu (Florin Chirilă)
Andrei Pricopie
26.12.2016

Avem deja zeci de mii de "doctori", iar 44 dintre cele 49 de universităţi de stat existente la noi au căderea să "consacre" doctori, în vreme ce numai 13% dintre cele 4.000 de instituţii echivalente din SUA au acest privilegiu. Una peste alta, Robert Negoiţă avea dreptate să spună, când a fost acuzat că şi-a adjudecat un titlu fără acoperire, că "toată lumea o face", a remarcat Andrei Pleşu, într-un articol publicat luni în secţiunea de bloguri a publicaţiei Adevărul, intitulat "Doctorate pentru toţi".

"De ce să ne mai încurcăm în proceduri, în "criterii", în "comisii" (de etică sau de specialitate), în standarde învechite. Să facem din doctorat "un bun al întregului popor", un drept acordat democratic tuturor românilor. De ce ar fi trebuit să refuzăm aprozaristului Genică Boerică titlul de doctor în drept? Dar lui Dinel Staicu (cel care a avut umorul să-şi intituleze "contribuţia": "Economia subterană în perioada de tranziţie la economia de piaţă în România").

De ce să nu ne intereseze ce gîndeşte Nicolae Mischie despre "Deontologia funcţionarului public"? Sau Robert Negoiţă despre "criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social"? Avem antecedente încurajatoare. Elena Ceauşescu (absolventă a patru clase elementare) era şi ea doctor", a precizat Andrei Pleşu.

Dar nu numai politicienii s-au dedulcit la "elitisme" universitare, a continuat scriitorul, care ne înseamnă să aruncăm o privire şi în ograda universitarilor înşişi.

"E plin de "prof.dr.doc" şi printre "cadrele" facultăţilor de profil. E plin de conducători de doctorate cu doctorate neclare sau direct suspecte. Cum mi-a spus odată dl profesor Ioan Bondrea de la Universitatea sibiană, cîtă vreme facem din titlul de doctor o condiţie imperativă a promovării academice, nu e de mirare că toţi vînează acest titlu ca pe o formalitate cochetă, de agăţat la butonieră, ca pe un ornament, cvasi-birocratic, al carierei profesionale (şi financiare…). Ar fi, prin urmare, mai cinstit, mai puţin demagogic, să acordăm, din oficiu, titlul de doctor, de la bun început, oricărui absolvent de şcoală medie. Altfel, vom fi vinovaţi de discriminare. Începutul e deja făcut", a punctat Andrei Pleşu.

Pentru a citi integral articolul intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor