Liderii UE vor bloca cererile "imposibile" ale lui Sturgeon pentru un Brexit scoţian special
alte articole
Esteban Gonzalez Pons, liderul delegaţiei spaniole a deputaţilor europeni în cea mai mare grupare politică a Parlamentului European, Partidul Popular European, a declarat că cererea lui Sturgeon pentru rămânerea în piaţa unică este "imposibilă", potrivit Telegraph.
Scoţia a votat să rămână în UE, cu o marjă de 62% la 38%, Sturgeon, care conduce Partidul Naţional Scoţian (SNP), consideră că acest lucru îi dă mandatul de a aplica un Brexit "lin" şi a menţine ţara pe piaţa unică, printr-un acord de liber schimb între ţările din cadrul blocului european.
Însă Pons a declarat că aprobarea unui tratament special pentru Scoţia, unde Sturgeon, de asemenea, face presiuni pentru un al doilea referendum asupra independenţei, ar putea încuraja mişcările separatiste în creştere în unele zone din Spania, precum Catalonia şi Ţara Bascilor.
El a spus că, prin urmare, guvernul spaniol va fi "cel mai bun prieten" al Marii Britanii în timpul negocierilor Brexit, şi a notat că împărtăşeşte "acelaşi punct de vedere cu privire la întrebarea scoţiană" ca Downing Street, unde prim-ministrul Theresa May a exclus, în mod clar, orice tratament special pentru Scoţia.
Pons a spus: "Este imposibil. Atâta timp cât Scoţia face parte din Marea Britanie, trebuie să fie la fel ca Marea Britanie. În cazul în care Spania este de acord cu un tratament special pentru Scoţia după Brexit, Spania trebuie să negocieze o poziţie specială pentru Gibraltar [teritoriu britanic care se învecinează cu Spania] şi să acceptăm că Gibraltar ar putea fi o parte a pieţei unice."
"Nu vom accepta Scoţia pe piaţa unică fără restul Marii Britanii", a adăugat el.
Parlamentarul nu a vorbit în numele guvernului spaniol, el a dat interviul, după ce a vorbit cu ministrul afacerilor Externe al Spaniei, şi a afirmat despre comentariile sale că au reiterat punctul de vedere al Partidului Popular de guvernământ.
Cadrele universitare au avertizat-o, de asemenea, pe Sturgeon că obţinerea unui acord separat pentru Scoţia nu este realist. Michael Keating, profesor de politică la Universitatea din Aberdeen, a avertizat în septembrie că o astfel de măsură ar crea o "frontieră grea" între Scoţia şi Anglia, o barieră economică majoră pentru mărfuri şi liberă circulaţie.