Liderii reuniţi la Seul doresc o mai bună cooperare în combaterea ameninţării nucleare
alte articole
Liderii lumii au cerut o cooperare mai strânsă pentru combaterea ameninţării nucleare, la summitul privind securitatea atomică, de la Seul.
Un comunicat dat publicităţii la finalul summitului reiterează un apel comun pentru securizarea "materialului nuclear vulnerabil din lume".
Preşedintele sud-coreean Lee Myung-bak a declarat că terorismul nuclear rămâne o "ameninţare gravă", în timp ce preşedintele american Barack Obama a spus că acţiunea este cheia.
Reuniunea a fost dominată de planul Coreei de Nord de a lansa o rachetă. Phenianul susţine că, în aprilie, o rachetă cu rază lungă de acţiune va plasa pe orbită un satelit. Însă Statele Unite au avertizat că orice fel de lansare reprezintă o încălcare a rezoluţiilor ONU şi poate fi privit ca un test balistic.
Şi programul nuclear iranian a ocupat un loc important pe agendă, Obama promiţând să discute cu liderii rus şi chinez în marja summitului, pentru a lucra pentru o rezolvare.
La întâlnire, liderii mondiali au discutat măsuri de a combate ameninţarea terorismului nuclear, inclusiv protecţia materialelor şi bazelor atomice, precum şi prevenirea traficului cu materiale periculoase.
Un comunicat reafirmă angajamentul lor faţă de dezarmarea nucleară, neproliferare şi folosirea paşnică a energiei nucleare. "Terorismul nuclear continuă să fie una dintre cele mai dificile ameninţări pentru securitatea internaţională", se arată în text.
"Înfrângerea acestei ameninţări necesită măsuri naţionale ferme şi cooperare internaţională, ţinând cont de potenţialele sale consecinţe globale, politice, economice, sociale şi psihologice", au avertizat autorii documentului.
Însă omite o referinţă apărută într-un proiect de comunicat de săptămâna trecută, privind nevoia de "paşi concreţi" faţă de o lume fără arme nucleare.
În prezent, nu există acorduri internaţionale cu caracter obligatoriu privind protejarea materialelor nucleare depozitate paşnic într-o ţară. Iar un amendament în acest sens nu a fost ratificat încă, deşi a fost prezentat în urmă cu şapte ani.
În cursul summitului, Obama a avertizat că există în continuare "prea mulţi actori răi" care ameninţă că vor stoca şi folosi materiale nucleare "periculoase". "Nu exte nevoie de prea mult, numai de câteva astfel de materiale pentru a ucise sute de mii de persoane nevinovate, iar aceasta nu este o exagerare, este realitatea cu care ne confruntăm", a subliniat el.
"Securitatea lumii depinde de acţiunile pe care le facem", a adăugat Obma.
La rândul său, liderul chinez Hu Jintao a cerut crearea "unui mediu internaţional care să permită impulsionarea securităţii nucleare", în timp ce preşedintele sud-coreean a cerut acţiuni concrete pentru a contracara o ameninţare care reprezintă o "provocare gravă" pentru pace.
La summitul de la Seul au luat parte aproape 60 de lideri din întreaga lume, inclusiv preşedintele român Traian Băsescu.