Liderii alianţei de guvernare nu au putut ajunge la un numitor comun în privinţa alegerii preşedintelui

R.Moldova: Şedinţa de marţi seara a Consiliului Alianţei pentru Integrare Europeană nu a făcut lumină în problema alegerii preşedintelui Moldovei.
Tatiana Chiriac
08.02.2012

Şedinţa de marţi seara a Consiliului Alianţei pentru Integrare Europeană nu a făcut lumină în problema alegerii preşedintelui Moldovei.

După cum relatează INFOTAG, liderii partidelor din Alianţa de guvernare examinează în continuare două scenarii pentru depăşirea crizei politice – organizarea referendumului constituţional sau găsirea unui compromis în Parlament.

Discuţiile au durat o oră şi jumătate, iar liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a părăsit şedinţa mai devreme decât ceilalţi şi a refuzat să facă declaraţii pentru presă.

Preşedintele Partidului Liberal Democrat, Vladimir Filat, a recunoscut după şedinţă că reprezentanţii celor trei partide nu au reuşit să ajungă la un numitor comun, însă a precizat că preşedintele trebuie ales.

„Cât priveşte conţinutul legii privind modificarea Constituţiei, putem spune că am ajuns la un compromis. Nu avem probleme în acest sens. Vă vom anunţat când vom lua decizia finală”, a spus el jurnaliştilor şi a promis că această decizie va fi luată în curînd, până la prima şedinţă a Parlamentului.

Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, a menţionat că sesiunea de primăvară-vară a organului legislativ ar putea începe la 16 februarie. El a spus că pentru el, „ca şi pentru mulţi moldoveni, nu are importanţă cum va fi ales preşedintele, principalul este rezultatul final”.

„Să nu anticipăm lucrurile. Se discută toate posibilităţile. Trebuie să venim cu o decizie privind depăşirea crizei politice. Din momentul în care decizia va fi anunţată, garantăm că preşedintele va fi ales”, a subliniat Lupu.

Vicepreşedintele PL, Ion Hadîrcă, a confirmat că nu se poate vorbi despre ajungerea la un numitor comun.

„A fost un schimb de opinii pe marginea problemelor actuale. Suntem în etapa de elaborare. Alianţa se va mai întruni pentru a lua o hotărâre”, a spus el, menţionând că declaraţia celor trei lideri privind referendumul rămâne deocamdată în vigoare, iar renunţarea la ea va însemna o cedare „la presiunea din afară”.

Precizăm că Consiliul AIE s-a întrunit după o pauză de trei săptămâni de la ultima şedinţă, la care s-a anunţat despre intenţia de a desfăşura un referendum constituţional pentru depăşirea crizei politice.

Partidul Liberal este deocamdată singura formaţiune care a înaintat propuneri pentru modificarea Legii supreme. Liberalii doresc ca şeful statului să fie ales cu majoritatea simplă a voturilor deputaţilor, iar vârsta candidatului la preşedinţie să fie micşorată de la 40 la 35 de ani. De asemenea, liberalii propun ca premierul să fie numit de preşedinte la propunerea majorităţii parlamentare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor