Liberalii insistă asupra adoptării legii lustraţiei

Ana Chitoroagă
14.08.2012

Potrivit unui interviu pentru Europa Liberă, vicepreşedintele PL, Valeriu Munteanu insistă ca legea lustraţiei să fie adoptată cât mai curând de către Parlament. Totodată, liberalul crede că se vor găsi listele celor care au figurat ca agenţi KGB.

”Noi, până să plecăm în vacanţă parlamentară, am aprobat foarte cunoscuta hotărâre a Parlamentului privind interzicerea simbolurilor comuniste. Trebuie să mergem mai departe, această lege a lustraţiei este una foarte importantă….”, a declarat Munteanu.

În proiectul iniţial de condamnare a comunismului era prevăzut să fie condamnate şi persoanele care au servit acelui regim, însă liberalii au fost nevoiţi să renunţe la acest aspect la insistenţa colegilor democraţi şi liberal-democraţi.

În acest sens, Valeriu Munteanu, a precizat: „…Proiectul primar pe care l-a propus Partidul Liberal era unul mult mai îndrăzneţ, dar având în vedere faptul că am avut nevoie şi de voturile colegilor din Alianţă, a trebuit să facem anumite concesii… Noi o să mergem mai departe întru executarea acelei idei de decomunizare totală a societăţii… Şi sperăm foarte mult ca colegii noştri care au stat la îndoială atunci, acum să revină şi totuşi să susţină proiectul nostru, pentru că cel puţin la acea etapă au fost foarte puţine argumente pentru a nu susţine, au fost foarte evazivi unii dintre ei.”

Totodată liberalul a explicat: "Nu cred că trebuie să aşteptăm să ajungă în Parlament copiii mei sau nepoţii dumneavoastră pentru a face lustraţia. Există pe centrul politic din Republica Moldova câţiva oameni care ne amintesc că nu este cazul, că nu este momentul, să mai aşteptăm 5 ani, să mai aşteptăm 7 ani… Şi unii dintre ei se tot perpetuează prin Parlament, iar în anumite perioade vin chiar la putere. Această gândire este contraproductivă pentru Republica Moldova".

În acelaşi timp, Valeriu Munteanu susţine că o comisie parlamentară va putea face lumină asupra celor întâmplate cu dosarele colaboratorilor KGB. În a cest sens, liberalul a menţionat: "În Republica Moldova nu s-a vorbit foarte mult despre legea lustraţiei, cât despre lipsa acelor dosare ale informatorilor şi colaboraţioniştilor de tot felul cu KGB-ul RSSM. Că ele lipsesc, că ele au fost duse, că sunt la Moscova, că sunt în Transnistria, că ele au fost arse, sau altceva. Haideţi să vedem acest lucru. Să creăm o comisie parlamentară care va stabili foarte clar: sunt în Republica Moldova, au fost duse, cine le-a ars, a cui a fost responsabilitatea".

Precizăm că potrivit unei iniţiative, care a fost înregistrată în Parlament de către parlamentarii Valeriu Munteanu şi Ion Hadârcă, deputaţii liberali vor examina situaţia arhivelor Comitetului Securităţii de Stat (KGB) al RSSM.

„Lustraţie” este denumirea procesului parcurs de majoritatea statelor post-comuniste ce prevede deconspirarea persoanelor care au făcut parte din aparatul represiv al regimurilor sovietice şi limitarea accesului acestora la funcţii şi demnităţi publice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor