Leonard Orban: Soluţia cipriotă pentru buget este inacceptabilă, dezavantajează statele sărace din UE
Ministrul afacerilor europene, Leonard Orban, a declarat că propunerea Preşedinţiei cipriote de reducere a bugetului pe 2014-2020 cu 50 de miliarde de euro este inacceptabilă, întrucât ar fi luaţi mai mulţi bani de la statele sărace şi mai puţini de la ţările bogate.
Leonard Orban a avertizat că trebuie să se ajungă la o înţelegere privind bugetul UE anul acesta, deoarece în 2013 sunt alegeri care pot complica negocierile. ”Dacă nu se ajunge la o înţelegere în noiembrie, e foarte greu de spus când va mai fi o fereastră de oportunitate pentru ajungerea la o înţelegere. În 2013 vor fi o serie de alegeri în diferite state membre, chiar dacă nu ne dorim să constatăm că aceste alegeri influenţează evoluţia negocierilor. Vor fi alegeri în Germania, de exemplu, şi este evident că fereastră de oportunitate este extrem de limitată. În momentul de faţă chiar există puncte de vedere cum că, dacă negocierile nu vor fi finalizate cu succes în noiembrie sau cel puţin în primul trimestru din 2013 riscăm să ajungem la un acord de-abia după alegerile care vor avea loc în Marea Britanie, undeva în 2015”, a declarat ministrul MAEur, la conferinţa ”România în negocierile privind bugetul UE (2014-2020), organizată de Centrul Român de Politici Europene, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşi.
Oficialul a reamintit că există două tabere ”foarte clar separate” cu poziţii ”total diferite”, grupul Prietenii Coeziunii, format din 14 state membre, inclusiv România, plus Croaţia, care susţin propunerea bugetară a Comisiei Europene şi un grup de aproximativ 7 state membre, în general statele net contributoare la bugetul UE, care pledează pentru o reducere de minimum 100 de miliarde de euro, mergând până la 200 de miliarde de euro. ”Va fi extrem de complicat să se găsească un numitor comun, să se ajungă la un compromis între statele care susţin propunerea CE şi statele care sunt în favoarea unor reduceri masive”, a spus Orban, adăugând că România nu este de acord cu propunerea Preşedinţiei cipriote, de reducere cu 50 de miliarde de euro comparativ cu propunerea CE.
”Noi am făcut o evaluare detaliată a acestei propuneri a Preşedinţiei cipriote şi nu putem fi de acord cu ea, atât din punctul de vedere al alocărilor, nu putem accepta reducerea de 50 de miliarde propusă de Preşedinţia cipriotă, dar cât şi din punctul de vedere al echilibrelor care nu se mai regăsesc aşa cum ele se regăseau în propunerea CE”, a precizat Orban, subliniind că soluţia cipriotă este ”foarte stranie”, întrucât presupune că ”de la statele sărace se iau bani mai mulţi şi se iau bani mult mai puţini de la statele mai bogate, deci cumva (este) o propunere care mai degrabă favorizează statele mai bogate ale Uniunii Europene, chiar şi Ciprul e dezavantajat”.
”Trebuie să ne menţinem poziţia de a sprijini în continuare alocările propuse de CE, atât pentru politica de coeziune cât şi pentru politica agricolă comună şi să menţinem unitatea grupului de coeziune, până la finalul negocierilor”, a afirmat Leonard Orban.