Legenda papei Francisc

Legendele nu au nevoie de prea multe ingrediente: se nasc în jurul eroilor monolitici sau a personajelor negative de basm. Miercuri seară, un taximetrist care conducea maşina pe bulevardul Las Heras, dintr-un cartier din nordul Buenos Aires-ului, a venit cu propria variantă: Bergoglio a plecat la Roma cu clasa a doua şi a străbătut piaţa Vaticanului cu o valijoară în mână, singur singurel' şi a devenit primul papă argentinian, notează vineri El Pais.

Imediat după anunţarea numelui noului papă, ziarele şi posturile de televiziune au început să-i caute prietenii din copilărie, vecinii, rudele şi primele iubite cu interviuri după interviuri, iar legenda a început să crească. Modestul Jorge Bergoglio, care a plecat din Argentina la Roma pentru a participa la conclavul pentru alegerea papei şi care a rugat pe cineva să-i cumpere o pereche de pantofi, pentru că ai lui erau găuriţi de atâta umblat pe jos. Pentru că, deşi este arhiepiscop de Buenos Aires nu-i place să meargă cu maşina şi cu şofer şi preferă să meargă cu metroul, sau pe jos, chiar şi în cartierele periculoase; nu are aparat pentru CD-uri şi asculta Edith Piaff la casetofon.

De miercuri în Argentina se vorbeşte despre noul papă ca despre un triumf naţional. Se ridică în slăvi figura acestui om modest şi auster, iar ziarele folosesc cu generozitate termenul de 'latino-american' aplicat argentinianului şi circulă deja glume şi comparaţii previzibile. Dumnezeu este argentinian: dacă Messi a confirmat acest lucru, Papa îl întăreşte. Se menţionează sprijinul lui Bergoglio faţă de preoţii nevoiaşilor care lucrează în cartierele sărace, se aminteşte că în Săptămâna Marea spăla picioarele deţinuţilor şi celor din clinicile de dezintoxicare şi nu se uită, desigur, reproşurile adresate opulenţei familiei Kirchner care conduc ţara, începând cu Nestor şi continuând cu soţia sa şi actuală preşedintă Cristina Fernández.

În 2010, anul Bicentenarului independenţei ţării, Bergoglio a declarat la Te Deum-ul tradiţional din 25 mai, la care preşedinta nu a asistat, că 'Patria este un dar, iar naţiunea o îndatorire care merită un climat social şi spiritual diferit celui pe care îl trăim, care să ne permită să depăşim această stare permanentă de confruntare'. Una din confruntările cele mai acerbe ale lui Bergoglio cu guvernul Kirchner a fost când s-a opus legiferării căsătoriilor homosexuale, spunând că nu este vorba de o simplă luptă politică, ci de încercarea de a distruge faptele Domnului'.

Legendele nu au nevoie nici de nuanţe. Cu atât mai puţin când aceste nuanţe sunt incomode, precum cele care se referă la modul său de acţiune, în timpul dictaturii militare şi cazul celor doi preoţi iezuiţi Orlando Yorio şi Francisco Jalics, care lucrau în cartierele sărace şi cărora ordinul său le-a retras protecţia. Preoţii au fost răpiţi şi torturaţi timp de cinci luni de militari, dar Bergoglio a spus în apărarea sa că, dimpotrivă, el a ajutat mulţi semeni de-ai lui aflaţi în vremea aceea în dificultate. Simpla menţionarea a acestui caz îi face pe mulţi să se simtă incomozi: politicieni, membri ai bisericii, prieteni. dar celor care cunosc îndeaproape problema, precum cei din cartierul Villa Crespo, nu le pasă prea mult.

Miercuri seară când s-a aflat că Bergoglio a fost ales noul papă Francisc, oamenii au ieşit în stradă şi au strigat: 'Am câştigat!' chiar şi cei care nu sunt catolici practicanţi. Peste tot plutea un aer de triumf mondial străbătut de un misticism fervent: ca şi cum întreaga ţară ar fi înscris un gol, dar în respectul deplin al catedralei. Iar acest aer de triumf a ajuns departe până în Venezuela, unde preşedintele interimar Nicolás Maduro, a sugerat că Chavez a vorbit cu Iisus pentru ca noul papă să fie latino-american, uitând că Bergoglio nu are deloc la suflet guvernul ţării vecine şi ar fi fost o bătaie de cap pentru un Chavez în viaţă. Francisc este primul papă latino-american din istorie şi a devenit deja o legendă vie.