Episcopii catolici din România i-au transmis papei Francisc un mesaj de felicitare
Conferinţa episcopilor catolici din România (CER) i-a transmis joi un mesaj de felicitare noului papă, au anunţat reprezentanţii acesteia.
În mesajul semnat de către cardinalul Lucian Mureşan, arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică şi preşedinte al CER, episcopii catolici din România mărturisesc că au primit „cu bucurie, seninătate şi recunoştinţă faţă de Preasfânta Treime vestea alegerii” cardinalului Jorge Mario Bergoglio ca episcop al Romei, şi-i transmit urările filiale „pentru misiunea petrină pe care a primit-o în slujba Bisericii lui Cristos”.
Episcopii catolici îl asigură, totodată, pe papa Francisc de rugăciunea lor şi a credincioşilor pe care îi păstoresc, şi-i cer binecuvântarea apostolică „asupra României şi a Bisericii locale”.
Conferinţa Episcopilor din România îi reuneşte pe toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România şi exprimă unitatea Bisericii locale şi uniunea intimă cu Urmaşul lui Petru, Sfântul Părinte.