Lavrov: Discuţiile pentru pacea siriană sunt sabotate de alte ţări

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a acuzat celelalte ţări implicate în discuţiile pentru pacea siriană de “sabotarea” procesului prin susţinerea grupurilor extremiste.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. (Captură Foto)
Andrei Popescu
03.11.2016

Comentariile ministrului rus de Externe referitoare la pacea siriană au avut loc în timpul unei vizite de două zile în Grecia, un stat UE care păstrează legături strânse cu Moscova.

“Din păcate, în mai multe ocazii, eforturile pentru găsirea unei soluţii politice au fost sabotate. Acest lucru nu este în conformitate cu rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU. Unele părţi susţin extremiştii ce doresc să înlăture regimul Assad. Suntem convinşi că, dacă acele rezoluţii ar fi fost aplicate într-o manieră cinstită, situaţia din Siria s-ar fi îmbunătăţit deja”, a susţinut Lavrov la o conferinţă de presă în Atena.

Moscova, care este de partea lui Assad, a declarat că SUA, care susţine opoziţia siriană, nu a reuşit să separe rebelii extremişti de cei aşa-zişi moderaţi. În acelaşi, timp SUA a acuzat Rusia de posibile crime de război în Siria.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat că Moscova nu se aşteaptă la o reluare a discuţiilor pentru pacea siriană în viitorul apropiat din cauza “imposibilităţii” de a negocia cu forţele rebele care se opun regimului preşedintelui Bashar al-Assad.

Şoigu a afirmat, la o întâlnire a oficialilor armatei ruse, că este surprins de faptul că unele guverne europene nu au permis navelor de luptă ruseşti ce se îndreaptă spre Siria, prin Mediterană, să ancoreze şi să se realimenteze într-un port spaniol, adăugând că refuzurile nu au afectat misiunea maritimă.

NATO monitorizează deplasarea unui grup de luptă format din 8 nave, inclusiv un portavion, din nordul Rusiei către Gilbraltar şi estul Mediteranei, de unde, oficialii alianţei se tem că vor fi lansate atacuri asupra nord-vestului Siriei la începutul lunii noiembrie. Moscova a negat acuzaţiile.

Grupul maritim de luptă, care a trecut, în urmă cu câteva zile, prin Canalul Mânecii este alcătuit din singurul portavion al Rusiei, Amiral Kuzneţov, precum şi un crucişător de luptă cu propulsie nucleară, două nave de luptă antisubmarin şi patru nave de suport, probabil escortate de submarine, au declarat oficialii NATO.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor