Rusia retrage cererea pentru realimentarea navelor sale de luptă într-un port spaniol
alte articole
Guvernul spaniol a anunţat că flotila de nave de luptă ruseşti ce se îndreaptă spre Siria nu se va realimenta în portul Ceuta. Anunţul are loc după un val de critici internaţionale cu privire la planul iniţial de realimentare.
Într-o declaraţie publică emisă de Ministerul de Externe, Spania - ţară membră a NATO - a susţinut că a permis unui număr de trei nave ruseşti să se oprească în portul Ceuta în perioada 28 octombrie – 2 noiembrie.
Dar, conform declaraţiei, “în urma rapoartelor privind posibilitatea ca aceste nave să fie folosite pentru susţinerea unor atacuri militare asupra oraşului sirian Alep, Ministerul de Externe a cerut clarificări din partea Ambasadei Federaţiei Ruse din Madrid”.
Conform declaraţiei, ambasada rusă “şi-a retras cererea pentru oprirea acestor nave în portul spaniol”.
Politicieni şi oficiali militari au condamnat anterior suportul unei ţări membre NATO pentru navele de luptă ruseşti, iar secretarul general al alianţei, Jens Stoltenberg, a indicat că Madridul ar trebui să îşi regândească poziţia în ceea ce priveşte sprijinul acordat ruşilor în acest caz.