Rusia “neconvinsă” de investigaţia ONU asupra utilizării de arme chimice în Siria

Rusia a respins raportul ONU-OPCW care a concluzionat că Siria a utilizat clor gazos în mai multe atacuri separate. Siria ar putea înfrunta sancţiuni ONU dacă se dovedeşte că a folosit arme chimice.
Ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin. (Captură Foto)
Andrei Popescu
28.10.2016

În cursul zilei de joi, Rusia a respins descoperirile unui raport comun realizat de ONU şi Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW), care a concluzionat că guvernul sirian a folosit arme chimice împotriva propriului popor.

„Credem că nu există dovezi pentru niciun fel de acţiuni punitive. Pur şi simplu nu există”, a declarat ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin, după o întâlnire cu uşile închise a Consiliului de Securitate al ONU (CSONU). Rusia este un aliat al regimului sirian în războiul civil lung de aproape 6 ani din ţara arabă.

Raportul ONU-OPCW a confirmat faptul că elicoptere ale guvernului sirian, de la două baze aeriene controlate de regimul preşedintelui Bashar al-Assad, au aruncat bombe-rezervor (barrel-bombs - dispozitive explozive improvizate dintr-un recipient metalic umplut cu material explozibil, şrapnel sau chimicale - n.r.) cu clor gazos asupra satelor Qmenas, Talmenes şi Sarmin în provincia Idlib, care este controlată de rebelii sirieni. Escadroanele 253 şi 255 ale Brigăzii 63 de Elicoptere, care au zburat de la bazele aeriene Hama şi Humaymim, precum şi escadronul 628 de la baza Humaymim, au fost incluse în raport ca vinovate pentru acele atacuri. Guvernul sirian a fost învinuit pentru trei atacuri ce implică arme chimice.

„Susţinem cu tărie acest raport şi concluziile sale”, a declarat Virginia Gamba, care a condus investigaţia. În plus, raportul a descoperit că grupul jihadist Statul Islamic a fost responsabil de folosirea iperitei sau gazului muştar pe post de armă în august 2015.

Utilizarea clorului gazos ca mijloc de luptă este interzisă pe baza Convenţiei privind Armele Chimice, la care Siria a aderat în 2013 sub presiunea Rusiei. O clauză prevăzută în acest acord ar permite ONU să impună sancţiuni dacă Siria nu respectă Convenţia.

SUA, Marea Britanie şi Franţa doresc ca CSONU să impună sancţiuni asupra guvernului sirian pentru încălcarea regulilor Convenţiei.

Francois Delattre, ambasadorul francez la ONU, a declarat că cei responsabili pentru “acţiuni barbare” trebuie să fie sancţionaţi.

Dar Rusia a pus la îndoială faptul că din investigaţie ar reieşi că utilizarea armelor chimice are legătură cu guvernul sirian. Ciurkin a declarat că raportul nu a fost susţinut de suficiente mărturii, adăugând că este „plin de contradicţii şi, prin urmare, neconvingător”.

Ciurkin a adăugat că „Damascul ar trebui să desfăşoare o investigaţie naţională cuprinzătoare” asupra incidentelor în cauză.

Războiul civil sirian, început în martie 2011, a provocat moartea a peste 300.000 de persoane.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor