Scandal la o facultate din Iaşi: O profesoară, dată pe mâna autorităţilor de un student pentru bruierea semnalului telefoanelor la un examen

(Tomohiro Ohsumi/Getty Images *)
D.B.
17.07.2025

O profesoară de la Facultatea de Medicină Veterinară din Iaşi este acuzată că ar fi folosit un dispozitiv de bruiaj de tip jammer pentru a bloca semnalul mobil în timpul unui examen, relatează PRO TV.

Potrivit sursei citate, aparatul de bruiaj utilizat de cadrul didactic este unul interzis în România şi a blocat orice tip de comunicaţie, inclusiv apelurile la 112.

Un student care a trecut întâmplător prin apropierea sălii de examen a depus o plângere penală, ceea ce a determinat intervenţia ANCOM şi DIICOT.

„Am încercat pe WhatsApp, dar nu se trimitea niciun mesaj şi, încercând să-i sun, îmi apărea ca şi cum nu ar fi fost în aria de acoperire, deşi telefonul îmi arăta că are semnal. Ceea ce m-a făcut să cred că li s-a întâmplat ceva. Şi, trecând prin apropierea sălii, am văzut o pungă de cadouri din care ieşeau mai multe antene”, a relatat acesta.

Reclamantul a mai spus: „Mi-au spus că au avut un coleg căruia i s-a făcut, literalmente, rău şi au vrut să sune la 112, dar nu au reuşit. S-au plâns că la dânsa, la examen, nu există niciodată semnal şi că nu pot accesa nimic.”

Incidentul ar fi avut loc pe data de 10 iulie, când studenţii din anul al II-lea de la Facultatea de Medicină Veterinară susţineau un examen de restanţă la disciplina fiziologie.

Studenţii aflaţi în sală au confirmat, după examen, că nu a existat deloc semnal în timpul testării.

A doua zi, reprezentanţii ANCOM Iaşi s-au deplasat şi au efectuat măsurători în apropierea facultăţii. Datele obţinute au confirmat funcţionarea unui dispozitiv de bruiaj interzis în România.

În urma măsurătorilor efectuate, s-a constatat că sursa bruiajului provenea din interiorul Facultăţii de Medicină Veterinară, mai exact din laboratorul de la etajul al doilea. Emisia neautorizată a fost oprită înainte ca personalul să poată identifica dispozitivul.

Universitatea a fost sesizată şi a declanşat o anchetă internă, iar profesoara este în prezent cercetată disciplinar. Aceasta riscă sancţiuni care pot merge până la desfacerea contractului de muncă.

Context legal

În România, utilizarea dispozitivelor de tip jammer (blocatoare de semnal) este interzisă prin lege, cu excepţii foarte limitate şi strict reglementate.

Utilizarea frecvenţelor radio este reglementată de ANCOM (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii).

Conform legislaţiei române şi reglementărilor europene, este interzisă fabricarea, deţinerea, comercializarea, punerea în funcţiune sau utilizarea de dispozitive care perturbă semnalele radio (inclusiv GSM, Wi-Fi, GPS etc.), fără o autorizaţie specială emisă de ANCOM.

În esenţă, legea stipulează că jammerele pot perturba comunicaţii esenţiale, inclusiv cele de urgenţă (112), GPS, comunicaţii militare, reţele publice de telefonie mobilă sau internet.

Utilizarea acestor echipamente este considerată un risc major pentru securitatea naţională şi publică. Doar anumite instituţii ale statului (precum Ministerul Apărării, SRI, SPP, Poliţia, Administraţia Penitenciarelor etc.) pot utiliza astfel de dispozitive — şi doar cu aprobare expresă.

Sancţiuni

Încălcarea acestor reglementări atrage amenzi contravenţionale foarte mari (de ordinul zecilor de mii de lei), confiscarea echipamentului, iar în unele cazuri, fapta poate fi încadrată ca infracţiune, mai ales dacă perturbarea semnalului afectează comunicaţiile de urgenţă sau de stat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor