La Chişinău a fost constituit grupul de iniţiativă privind referendumul legislativ de anulare a votului mixt

După ce au solicitat deputaţilor să voteze în Parlament anularea votului mixt şi nu au avut niciun rezultat, societatea civilă şi cetăţenii au format duminică grupul de iniţiativă care după înregistrarea la CEC se va ocupa de colectarea semnăturilor pentru referendum.
Adunarea de constituire a grupului de iniţiativă privind referendumul de anulare a votului mixt (facebook.com / Tatiana Bunciuc)
Maria Maevschi
18.12.2017

La Chişinău, a avut loc, duminică 17 decembrie, adunarea de constituire a grupului de iniţiativă pentru organizarea referendumului legislativ de abrogare a sistemului electoral mixt. Cu toate că în sală erau peste 650 persoane prezente, şi încă continuau să apară oameni la eveniment, organizatorii au dat startul, deoarece „în conformitate cu prevederile Codului Electoral, adunarea noastră este una deliberativă, suntem mult mai mulţi decât cifra minimă de 300 de persoane necesare”, a anunţat activistul civic, Valeriu Paşa.

„Se propune de a aproba problema supusă referendumului după cum urmează: Sunteţi pentru adoptarea legii cu privire la abrogarea legii nr. 154 din 20.07. 2017, prin care a fost introdus sistemul electoral mixt? Opţiuni: pentru şi contra”, a declarat, Andrei Lutenco, preşedintele adunării. Majoritatea cetăţenilor prezenţi în sală au votat pentru, însă unii s-au arătat nemulţumiţi de faptul că ar fi prea complicată formularea propunerii, problemă pe care şi-au pus-o şi organizatorii, menţionând că în formularea unor legi există unele proceduri şi un limbaj specifice, care trebuie respectate din punct de vedere juridic.

Menţionăm că din grupul de iniţiativă în cadrul adunării a fost votată lista nominală a membrilor grupului de iniţiativă pentru desfăşurarea referendumului legislativ republican şi colectarea semnăturilor în număr de 653 persoane cu modificările ulterioare, întrucât oamenii continuau să se înregistreze. Notabil este faptul că la adunare erau prezenţi şi deputaţi care s-au arătat împotriva modificării sistemului electoral, cu trecere la votul mixt.

Oamenii prezenţi în sală au votat în unanimitate crearea unui birou executiv al grupului de iniţiativă şi acordarea împuternicirilor, în număr de trei persoane: preşedinte Ştefan Gligor, vicepreşedinte Stela Uţica şi secretar general Valeriu Paşa. Ulterior s-a propus ca biroul executiv să facă uz de toate atribuţiile prevăzute şi acordate de lege, în special să depună documentele de constituire pentru înregistrare la organele de stat abilitate şi să aducă la cunoştinţa publicului rezultatele şedinţei.

O persoană, care a fost susţinută de toţi cei prezenţi în sală, a solicitat totuşi deputaţilor să voteze în Parlament anularea votului mixt pentru a economisi banii pentru organizarea unui referendum, ceea ce va stopa învinuirea organizatorilor referendumului că ar cheltui bani din buget.

După încheierea adunării de duminică urmează câteva zile de lucru cu pachetul de acte creat, va fi stabilită lista participanţilor şi a membrilor grupului de iniţiativă. Pachetul de acte urmează a fi prezentat Comisiei Electorale Centrale unde va fi depusă cererea de înregistrare. Conform legii CEC are la dispoziţie 15 zile pentru a înregistra grupul de iniţiativă, după care grupul de iniţiativă cu acte în regulă va primi circa 400 mii liste de subscripţie, urmând colectarea semnăturilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor