La 21 de ani de la elaborarea Proclamatiei de la Timisoara

Sambata, 12 martie, se implinesc 21 de ani de la elaborarea Proclamatiei de la Timisoara, creata la presiunea manifestatiilor populare din Piata Operei.

La vremea sa, fiind prima tentativa de coagulare a unui protest organizat impotriva alunecarilor neocomuniste de dupa '89, documentul a dat ample batai de cap guvernului interimar al lui Ion Iliescu, care pana la urma s-a dovedit mai tare decat dorinta de anticomunism a poporului roman.

„Numitorul comun: moartea”

Evenimentul a fost marcat la Timisoara de o expozitie de fotografie initulata „Numitorul comun: moartea”, care documenteaza orori comise de Securitatea comunista, si o conferinta de presa a istoricului liberal Marius Oprea, celebrul “vanator de securisti”, ambele manifestari fiind gazduite de Biblioteca Centrala Universitara.

Marius Oprea, impreuna cu echipa sa de la Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului, isi continua anchetele asupra crimelor comise de regimul trecut (in cel prezent), in ciuda imenselor piedici pe care le-a avut de trecut de-a lungul anilor.

Initiativa dlui Oprea este iesita din comun, in aceasta parte a lumii cel putin: impreuna cu colaboratorii sai, el a inceput si continua sa dezgroape la propriu victimele epocii comuniste, documentand crimele infaptuite de tortionarii care au facut posibila instaurarea si mentinerea comunismului. Programul sau arata, striga, faptul ca regimul comunist a fost de la inceput pana la sfarsit o banda de criminali, ajunsi la putere prin violenta.

Gestul echipei CICCR, intr-un univers balcanic al vorbelor goale, al non-actiunii, al renuntarii mioritice, al lipsei de eficacitate, surprinde prin hotarare si prin spiritul transant cu care aduce ororile savarsite in fata publicului - un public care tanjeste dupa un viitor mai bun, insa refuza cu obstinatie sa se desparta de un trecut jalnic si sa inteleaga legatura dintre cele doua.

Marius Oprea face o treaba periculoasa (la propriu presarata cu amenintari cu moartea), plina de sacrificii, meticuloasa si ingrata — o face pentru noi toti cei care ne lasam cuprinsi de cotidian si de apatie.

El aduce cele mai salbatice acte comise de comunism — executiile extrajudiciare - in fata romanilor, surprinzator (sau poate nu) tocmai intr-o perioada in care nostalgia dupa fostul regim este in crestere, intr-un moment de confuzie generala creata de vremuri lipsite de morala si fonduri.

Un motto care acuza Romania

Pentru o tara care a trecut prin 50 de ani de dictatura a proletariatului, motto-ul conferintei dlui Oprea, "De ce sa condamnam comunismul" este de-a dreptul socant, si pare mai degraba un strigat in pustiu si o palma data Romaniei.

Romanii au dat dovada de mare confuzie in 1989, atunci cand au omis sa duca Revolutia pana la capat si sa ceara eradicarea din temelii a regimului criminal. Acum insa, dupa 21 de ani de „democratie” implementata sovaitor, stramb, pe non-valorile lasate in urma de comunism, romanii par sa nu mai distinga prietenii de dusmani sau raul de bine.

Pentru o tara care a trecut prin 50 de ani de dictatura a proletariatului, motto-ul conferintei dlui Oprea - „De ce sa condamnam comunismul” - este de-a dreptul socant, si pare mai degraba un strigat in pustiu si o palma data Romaniei. Te-ai astepta ca pana in acest moment, constiinta romaneasca sa nu mai aiba nevoie de un raspuns la o asemenea intrebare.

Dar, intr-o tara care isi ingroapa eroii in tacere — Vasile Paraschiv, Gavrila Ogoreanu — si pe corifeii regimului comunist — Nicolae Ceausescu, Adrian Paunescu — cu surle si trambite - probabil ca n-ar trebui sa ne mai mire nimic.

Initiative ca cea a echipei lui Marius Oprea sunt absolut necesare, si ne ajuta pe ceilalti, care alegem sa ne traim vietile inecati in moment, sa pastram o bruma de decenta in fata Istoriei.

Cu toate acestea programul lui Marius Oprea este neiertator si acuzator nu numai pentru calaii fostului regim, ci si pentru cei care i-au tolerat atita ani din frica, indolenta sau pura ignoranta.

Nu stiu daca evenimentul m-a bucurat pentru ca mi-a redat o bucata din demnitatea pierduta, sau daca m-a intristat prin lipsa de participare — din partea unei societati mult prea dresate sa urmareasca ultimele cancan-uri, o societate careia de-a lungul celor 21 de ani i s-a inoculat progresiv conceptul ca nu se poate face nimic, un popor pe care o Justitie incredibil de corupta l-a redus la starea de blazare.

Se zice ca un popor are conducatorii pe care si-i merita. Pare adevarat si drept asa. Am putea spune asta si despre eroi. Iar cand acestia incep sa dispara, probabil ca poporul respectiv isi pierde viitorul si maretia, devine o masa amorfa. Dupa cum zicea un ziarist — isi pierde rostul de a exista.