Kovesi: Este prima dată când se intervine asupra bugetului nostru fără să fim consultaţi
alte articole
La scurtă vreme după anunţul reducerii drastice a bugetului DNA pe 2015, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi a explicat, în cadrul unei emisiuni la postul B1 TV că este pentru prima dată când se intervine asupra bugetului insituţiei, fără consultări.
DNA a făcut demersuri pentru a participa la negocierea formulei finale a bugetului, însă acestea au fost ignorate, a mai precizat Kovesi:
"Am făcut demersuri în ultimele două luni pentru a participa la formula finală a proiectului de buget. Am făcut demersuri scrise către conducerea ministerului Public, ministerul Justiţiei şi ministerul Finanţelor. Nu am primit niciun răspuns scris. (...) Faţă de anii anteriori, când de fiecare dată DNA era chemată la discuţiile de la ministerul Finanţelor, în acest an nu am fost invitaţi la discuţii, toate discuţiile s-au purtat de către conducerea ministerului Public. Mai mult, la orice propunere înaintată ministerului Finanţelor nu am fost consultaţi cu privire la sumele care ar trebui tăiate sau adăugate în bugetul nostru."
O astfel de situaţie nu a mai existat în ultimii opt ani, a mai arătat Kovesi: "În momentul în care procurorul general sau ministrul Finanţelor îşi spune că trebuie să reduci bugetul până la o anumită limită, conducătorul instituţiei trebuie să decidă de unde reduce cheltuielile. În ultimii 8 ani nu a mai existat această situaţie. (...). Este prima dată când procurorul general sau altcineva din conducerea ministerului Public intervine asupra bugetului nostru fără ca noi să fim consultaţi. Nu am reuşit să iau legătura astăzi cu domnul Tiberiu."
La întrebarea dacă există promisiuni de rezolvare a situaţiei din partea ministrului Bugetului, procurorul şef al DNA a confirmat că există o promisiune verbală fermă şi una scrisă.
"Noi nu dorim ca bugetul celorlalte structuri de Parchet să fie redus pentru ca DNA să primească bani în plus, aşa cum se încearcă acum. Noi vrem ca DNA să primească bani direct din buget, în filă distinctă de buget, pentru ca bugetul celorlalte structuri să nu fie afectat.", a mai afirmat Kovesi.
Amintim că DNA, instituţie responsabilă de trimiterea în instanţă a numeroşi politicieni (parlamentari, primari, şefi de consilii judeţene etc.), stârnind atâta îngrijorare în rândul partidului la putere încât baronul PSD de Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a cerut desfiinţarea ei, s-a trezit joi cu un buget de 20 de milioane de euro în loc de 25, cât solicitase.
Bugetul DNA nu a fost suplimentat în ciuda faptului că instituţia a indisponibilizat bunuri şi bani, în cadrul cauzelor penale instrumentate, de aproximativ 300 de milioane de euro în anul 2013, iar până la 30 noiembrie 2014, a indisponibilizat aproximativ 200 de milioane de euro.
"Nu o să putem lucra la fel de eficient şi există riscul ca activitatea noastră să fie blocată. De exemplu, banii pentru cheltuieli materiale, nu o să mai putem soluţiona dosarele în care avem expertize dispuse", avertiza joi Kovesi asupra consecinţelor acestui refuz de a suplimenta bugetul instituţiei.
După ce a semnalat public intenţiile Guvernului de a lăsa DNA-ul fără banii necesari pentru a-şi putea face treaba, procurorul şef al DNA a avut o întâlnire cu ministrul delegat al Bugetului, Darius Vâlcov, şi cu ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc. În urma întâlnirii, Kovesi a confirmat că cei doi miniştri au fost de acord cu bugetul de 25 de milioane solicitat de DNA, buget care va fi reglementat distinct de cel al Ministerului Public condus de Tiberiu Niţu.