Klaus Iohannis: "M-am născut în România, sunt cetăţean român şi numai român"
alte articole
"M-am născut în România, sunt cetăţean român şi numai român" a declarat marţi Klaus Iohannis într-o conferinţă de presă, adăugând că nu va face declaraţii legate de religie sau de etnie în campania sa electorală.
"Este o încercare penibilă de atac de campanie (cea legată de religie şi etnie - n.r.). Nu voi face declaraţii legate de religie în campanie electorală pentru că nu mi se pare corect, mai ales pentru că România este un stat laic şi nu întâmplător în Constituţie au apărut articole precum cel legat de egalitatea în drepturi indiferent de religie, indiferent de etnie. Faptul că în toate Constituţiile moderne apare egalitatea în drepturi este rezultatul unui proces lung, unui proces dureros, este rezultatul multor războaie, multor neînţelegeri", a declarat preşedintele PNL, citat de Hotnews.
Declaraţiile lui Iohannis survin la câteva zile după ce premierul Ponta, prezidenţiabilul PSD, s-a prezentat drept român şi ortodox, punându-se implicit în antinomie cu primarul Sibiului care, deşi de naţionalitate română, este de etnie germană iar ca religie este protestant.
"Eu sunt foarte mândru că m-am născut român şi ortodox şi aşa o să mor", anunţa la începutul săptămânii trecute premierul Ponta.
Potrivit Hotnews, premierul ar fi făcut consideraţiile pe tema confesiunii religioase şi a naţionalităţii după ce un studiu al Institutului Avangarde, condus de sociologul Marius Pieleanu arată că primele atribute ale viitorului preşedinte al României sunt să fie român, patriot şi creştin ortodox.
Imediat după ce Ponta s-a prezentat ca român şi ortodox, televiziunile apropiate lui Ponta au preluat tema, săptămâna terminându-se cu prezentarea premierului drept "singurul candidat ortodox" la preşedinţie, de către România TV, şi cu catalogarea lui Mihai Razvan Ungureanu ca membru al "sectei" mozaice ('secta mozaică' nu există, corect ar fi fost "credinţa mozaică" - n.r.).