PDL vrea să tragă de timp cu desemnarea candidatului ACL la prezidenţiale, susţin surse din PNL
alte articole
PDL vrea să tragă de timp cu desemnarea candidatului comun al Alianţei Creştin Liberale (ACL) pentru prezidenţiale, pentru a face posibilă intrarea în cursă a lui Predoiu, în defavoarea lui Iohannis, au declarat surse liberale pentru Puterea.
Potrivit unui un senator PNL, preşedinte de filială judeţeană, în timp ce prezidenţiabiul PNL, Klaus Iohannis este plecat din ţară, în concediu, PDL încearcă să tragă de timp pentru ca Predoiu să fie cel desemnat drept candidat unic, democrat-liberalii urmând să îl susţină până la capăt dacă va fi mai bine poziţionat în sondaje faţă de preşedintele liberal.
De altfel, surse apropiate lui Predoiu, prezidenţiabilul PDL, au precizat la rândul lor pentru publicaţia menţionată că democrat-liberalii îşi vor susţine până la capăt candidatul în cursa pentru Cotroceni, mai ales dacă va avea mai mult ca Iohannis în sondaje. Reamintim în context că la Convenţia naţională a PDL în cadrul căreia a fost aprobată fuziunea cu PNL, Predoiu le-a promis colegilor că vor face Crăciunul împreună la Cotroceni.
Informaţiile pe surse vin după ce şi oficial cele două partide au anunţat amânarea nominalizării candidatului comun. Duminică, purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a declarat pentru Mediafax, că desemnarea candidatului comun - al cărui nume ar fi trebuit anunţat pe 5 august - a fost decalată pe motiv că rezultatele sondajului de opinie comandat de democrat-liberali au întârziat să apară, acesta fiind demarat mai târziu.
„Nu s-a terminat sondajul de opinie. Va fi undeva pe 8-9 august. PDL întârzie cu sondajul, a început mai târziu", a declarat Alina Gorghiu, adăugând că urmează să aibă loc o şedinţă a conducerilor reunite în care se va lua o decizie în baza rezultatelor sondajelor de opinie.
De asemenea, şi secretarul general al PNL, Marian Petrache, a declarat că atât sondajul PNL, cât şi cel al PDL sunt în lucru, iar anunţul oficial privind desemnarea prezidenţiabilului va fi făcut probabil în 7 sau 8 august.
„La momentul acesta se culeg date. Anunţul oficial a fost cu 5 august, dar pentru că au mai fost discuţii legate de metodologia de lucru, probabil că va fi 7 sau 8 august”, a spus Petrache.
Întrebat dacă sondajul se va face numai din „uşă în uşă”, Petrache a precizat: „Unul e făcut de PDL, unul de noi. Dar nu cred că ne trebuie o acurateţe aşa de mare la acest sondaj. Noi de fapt acum vrem să alegem pe cel ce ne va reprezenta, pe cel ce are o şansă în plus, nu?”