Kerry şi Lavrov "s-au înţeles" în legătură cu Transnistria
alte articole
Secretarul de Stat american, John Kerry, şi omologul său rus, Serghei Lavrov, au convenit asupra unei modalităţi de soluţionare a conflictului din Transnistria, notează mediafax.
"Am ajuns să simţim că partenerii americani tratează aceste îngrijorări cu înţelegere", a declarat Lavrov cu privire la situaţia Transnistriei.
Statele Unite şi Rusia vor demara în decurs de 10-12 zile o serie de negocieri în formatul 5 2 în vederea obţinerii unui statut special pentru Transnistria.
"Consultări periodice în formatul 5 2 - în cadrul cărora Rusia şi Ucraina acţionează în calitate de garanţi, OSCE ca mediatori, iar Transnistria şi Chişinăul ca părţi implicate în conflict, iar SUA şi UE ca observatori - vor fi organizate în 10-12 zile”, a adăugat diplomatul rus.
Recent, premierul moldovean Iurie Leancă a atras atenţia aliaţilor Occidentali cu privire la situaţia regiunii separatiste Transnistria în contextul invaziei ruseşti din Ucraina.
În timpul negocierilor, cei doi diplomaţi au mai discutat cu privire la ”paşii făcuţi de actuala conducere ucraineană, paşi legaţi de libertatea de călătorie, de exercitarea de către Transnistria a drepturilor sale, care sunt prevăzute în înţelegerile anterioare, prin îndeplinirea activităţilor economice şi de tranzit”.
Oficialii de la Tiraspol şi-au manifestat, la scurt timp după organizarea referendumului din Crimeea, intenţia de a se alătura Federaţiei Rusă, în pofida statusului administrativ ce nu-i permitea o astfel de acţiune.