Kerry cere cooperare în privinţa armistiţiului din Siria

Secretarul de stat american John Kerry a făcut un apel urgent pentru salvarea unui acord de încetare a focului în Siria. Acordul vechi de două luni, intermediat de SUA şi Rusia, este în mare pericol de a se prăbuşi.
Secretarul de stat american, John Kerry. (Captură Foto)
Andrei Popescu
03.05.2016

Luând cuvântul în Geneva, Kerry a insistat luni seara că a fost realizat un oarecare progres în privinţa unui plan pentru consolidarea acordului fragil de încetare a focului în Siria, iar detaliile finale sunt încă discutate de marile puteri.

“Sperăm, dar încă nu suntem acolo”, a declarat Kerry reporterilor după întâlnirea cu ministrul saudit de externe Adel al-Jubeir şi delegatul special al ONU în Siria, Staffan de Mistura.

Acordul intermediat de Washington şi Moscova rămâne instabil şi Kerry a avertizat că este prematur să promită succesul.

Diplomatul american a declarat că armata siriană este responsabilă pentru un atac recent asupra unui spital operat de organizaţia Doctori Fără Frontiere (Medecins Şans Frontières sau MSF) în oraşul sirian Alep, pe măsura amplificării luptelor în privinţa celui de-al doilea oraş al ţării arabe.

Rusia şi Iranul – care susţin forţele armate ale Siriei – trebuie acum să se asigure că guvernul preşedintelui Bashar al-Assad onorează armistiţiul, a susţinut Kerry. SUA şi aliaţii săi continuă să susţină aşa zişii “rebeli moderaţi”, a adăugat oficialul american.

Continuă eforturile pentru repornirea discuţiilor

Între timp, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, o organizaţie cu sediul în Marea Britanie, susţine că cel puţin 253 de civili – inclusiv 50 de copii – au fost ucişi de ambele părţi ale oraşului divizat Alep începând cu 22 aprilie.

Acest lucru are loc în ciuda rugăminţilor venite din partea secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, care a făcut apel că încetarea focului să fie extinsă pentru a include Alep ca un caz de urgenţă.

Soldaţii ruşi şi sirieni şi aliaţii lor au folosit prezenţa grupului militant Frontul al-Nusra (sprijinit de CIA), care nu este acoperit de acordul de încetare a focului din 27 februarie, ca scuză pentru a-şi intensifica ofensiva asupra oraşului Alep.

Discuţiile pentru pacea siriană din Geneva au eşuat să producă un rezultat semnificativă luna trecută, deşi diplomaţii ONU şi-au manifestat speranţa că negocierile vor fi reluate luna următoare.

Conflictul sirian a erupt în 2011 şi a provocat până acum moartea a peste 270.000 de persoane şi strămutarea a altor câtorva milioane.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor