Jurnalist: Din 228 de judecători ai Curţii de Apel Bucureşti, 224 au votat pentru intrarea în grevă

Curtea de Apel Bucureşti (Epoch Times România)
Ana Ion
27.08.2025

Din 228 de judecători ai Curţii de Apel Bucureşti, 224 au votat pentru intrarea în grevă, semnalează, într-o postare pe Facebook, jurnalistul Virgil Burlă.

"Din 228 de judecători ai Curţii de Apel Bucureşti, 224 au votat pentru intrarea în grevă.

3 judecători s-au abţinut, unul a votat împotrivă.

Într-o societate ideală, cel care a votat împotrivă ar trebui să deţină funcţia de preşedinte al CAB, iar cei 3 care s-au abţinut să fie vicepreşedinţi.

4 judecători din 228 au înţeles situaţia în care ne aflăm.

4 din 228 au vocaţie, ceilalţi au interese, multe frici şi un stomac pe măsură", scrie, pe Facebook, Virgil Burlă.

Judecătorii şi procurorii au început protestele, ignorând avertismentul ministrului Justiţiei, care a subliniat că greva nu este permisă în sistemul judiciar şi că activitatea instanţelor trebuie să continue. Magistraţii au anunţat suspendarea activităţii ca reacţie la proiectul de reformă a pensiilor speciale, solicitând retragerea acestuia. Decizia lor a fost întâmpinată cu critici puternice.

Marţi, 15 curţi de apel din ţară au hotărât să îşi întrerupă activitatea, iar miercuri li s-au alăturat şi magistraţi din mai multe tribunale şi judecătorii, amplificând protestele împotriva proiectului promovat de Guvernul condus de Bolojan, care prevede reducerea pensiilor speciale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor