Cristian Preda, despre Călin Georgescu - "gurul" suveraniştilor: Victimizarea acestui impostor şubrezeşte democraţia

Cristian Preda (Facebook/CDPreda)
D.B.
27.08.2025

Călin Georgescu nu are profilul unui lider de partid, el este mai degrabă un "guru, învăţător, mentor", este de părere politologul Cristian Preda.

Întrebat într-un interviu acordat pentru Aktual 24 cum interpretează ieşirea lui Călin Georgescu, care a acuzat AUR, principalul partid de opoziţie, că „nu face suficient pentru români”, Preda a replicat:

"Georgescu nu are profilul unui lider de partid. E, aşa cum ziceţi chiar dvs., mai degrabă guru, învăţător, mentor etc. De ce acuză el AUR? Relaţia cu acest partid e complicată. Să ne amintim că el s-a separat de AUR la puţin timp după ce, în 2020, Simion îl propusese, aşa cum o face şi acum, drept premier".

Pe de altă parte, spune Preda, "partidul care s-a revendicat de la Georgescu e POT, aproape dispărut din Parlament, căci Anamaria Gavrilă nu pare capabilă să gestioneze un grup, iar al treilea partid suveranist e cel al Dianei Şoşoacă, care nu are nici ea prea multe idei despre ce ar putea face în afara campaniei electorale".

"Suntem în faţa situaţiei următoare: discursul ultranaţionalist a deşteptat energii electorale, dar candidaţii votaţi de acest public sunt fie anchetaţi pentru fapte extrem de grave, fie nepregătiţi de bătălie parlamentară, fie atât de turmentaţi – e cazul lui Simion – încât propun alianţa cu partidul pe care-l desemnaseră drept principal adversar, adică PSD", a adăugat profesorul universitar Cristian Preda.

Jurnalist: Deşi primul tur al prezidenţialelor a fost anulat tocmai din cauza „dovezilor” aduse împotriva candidatului pro-rus Călin Georgescu, ancheta în privinţa acestuia trenează de jumătate de an. Ce se află în spatele acestor nesfârşite amânări de termene şi prelungiri ale controlului judiciar? Dacă există dovezi „beton”, de ce nu e reţinut Georgescu?

Cristian Preda: Nici eu nu înţeleg ce se petrece. Comunicarea publică în privinţa anchetei e deficitară. Iar mitingurile de susţinere pentru Georgescu sunt odioase. Victimizarea acestui impostor şubrezeşte democraţia. Fiindcă el e acuzat că a vrut să distrugă regimul democratic cu ajutor rusesc. Unii dintre concetăţenii noştri par să trăiască în anii 50 ai secolului trecut, când Constituţia avea un preambul ce preamărea Uniunea Sovietică. Mai lipseşte ca suporterii lui Georgescu şi ai lui Simion să ceară să vină la noi trupe ruseşti, în loc de cele ale NATO.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor