Jurnalism românesc. Oana Stancu o târăşte în scandalul mediatic pe fata minoră a lui Tăpălagă
alte articole
După un pamflet dedicat mitingului Antenei 3 organizat pe fundalul evacuării postului TV din sediul de la Băneasa, în contextul recuperării prejudiciului de 60 de milioane de euro din dosarul ICA, în care a fost condamnat patronul televiziunii Dan Voiculescu, jurnalistul Dan Tăpălagă şi-a văzut fata de 10 ani târâtă în scandal.
Scrisoarea deschisă adresată de Oana Stancu Zamfir minorei, care a fost publicată de Jurnalul Naţional şi de Antena3, a stârnit revolta opiniei publice. Scandalul a atras atenţia tuturor, de la colegii de breaslă ai jurnalistului, ONG-uri, internauţi, până la fostul preşedinte Traian Băsescu şi judecătorul CSM Cristi Danileţ. Consiliul Naţional al Audiovizului a fost, de asemenea, sesizat în acest caz.
"Vă mulţumesc mult, de data asta ca părinte. Sunt copleşit şi emoţionat de solidaritatea voastră", a fost reacţia jurnalistului Dan Tăpălagă - autor al unui articol care nu le-a picat deloc bine jurnaliştilor trustului Intact - Evacuarea Antenei 3. Cateva adevaruri simple intr-o mare de manipulari si minciuni - la valul de mesaje de susţinere de pe reţeaua de socializare, dar şi a diverselor articole din presă.
Copiii nu au ce căuta în bătăliile mediatice ale adulţilor
Centrul pentru Jurnalism Independent, Active Watch şi Convenţia Organizaţiilor de Media a condamnat "modul în care angajata postului de televiziune Antena 3, Oana Stancu Zamfir, Jurnalul Naţional şi televiziunea Antena 3 au ales să expună un copil într-o dispută publică, în care acesta nu are niciun fel de rol".
"Scrisoarea apărută sub semnătura Oanei Stancu Zamfir, publicată de Jurnalul Naţional şi de Antena3, violează una dintre cele mai sensibile norme ale practicii jurnalismului, protecţia copilului. Autoarea a publicat un text în care se adresează unei minore pe care o identifică explicit şi pe care o foloseşte fără scrupule morale ca intermediar într-o bătălie cu un jurnalist.
Din perspectiva eticii profesionale, opţiunea Oanei Stancu Zamfir este incalificabilă, ea, împreună cu instituţiile media care i-au preluat textul, demonstrând că în cultura instituţională în care funcţionează, nu numai respectul pentru valorile profesionale dar nici respectul pentru lege nu au nicio valoare.
Organizaţiile semnatare solicită Consiliului Naţional al Audiovizualului să se sesizeze şi să aplice legea. Invităm publicul să dovedească maturitate şi responsabilitate în relaţia cu produsele media pe care le consumă. Derapajele trebuie sancţionate nu doar de comunitatea profesională şi de autorităţile competente, ci şi de publicul a cărui protecţie este invocată de aceste mass-media.
Reamintim că libertatea de exprimare este un instrument puternic, iar cei care o folosesc trebuie să dea dovadă de o responsabilitate pe măsură", se arată într-un comunicat al celor trei organizaţii.
Cristi Danileţ sesizează Avocatul Copilului
"Astăzi, un 'jurnalist' atacă un alt jurnalist folosindu-se de copilul acestuia din urma! Mărturisesc că dupa ce în vara fierbinte a lui 2012 au fost publicate într-o mizerie de ziar fotografii făcute pe ascuns cu mine şi fiica mea prezentată drept 'tinerica cu care mă plimb pe stradă şi pe care o duc seara în locuinţa mea', eu spunând jurnaliştilor în ce 'relaţie' sunt cu ea dar 'refuzând ca ei să facă public acest lucru', un atac mai josnic nu am văzut. Asta nu arată decât micimea unor oameni care pentru apărarea propriilor interese meschine sunt dispuşi să distrugă cariere, familii şi vieţi.
Asta este o gravă încălcare a deontologiei profesiei de jurnalist. Asta, de fapt, nu mai este presă şi nu are nicio legatură cu libertatea de exprimare. Este terorism mediatic! Este un război în care se încalcă prima regulă: 'de civili şi de copii nu te atingi!' Toţi oamenii corecţi şi apărători ai drepturilor omului ar trebui să reacţioneze la o astfel de nemernicie!
Azi am trimis o scrisoare la Avocatul Copilului - adjunct al Avocatului Poporului, solicitând să analizeze oportunitatea sesizării în legătură cu posibila violare a drepturilor copilului jurnalistului Dan Tapalagă, agresat prin presa scrisă şi audio-vizuală. Oamenii au dreptul la o presă sănătoasă. Terorismul mediatic este nociv pentru societate. El nu are nicio legătură cu libertatea de exprimare. Tăcerea înseamnă complicitate. Refuz ca eu să contribui la aşa ceva", a scris, pe reţeaua de socializare, judecătorul Cirsti Danileţ.