Judecătoarea căreia i-a fost repartizat dosarul lui Ponta s-a retras pe motiv de incompatibilitate

Judecătoarea Cristina Rotaru de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, căreia i-a revenit să judece dosarul Rovinari-Turceni în care este inculpat premierul Victor Ponta, a făcut o cerere de abţinere pe motiv de incompatibilitate. Potrivit Agerpres, cererea sa a fost aprobată, iar dosarul va fi repartizat aleatoriu altui judecător.
Victor Ponta (Epoch Times România)
Epoch Times România
18.09.2015

Judecătoarea Cristina Rotaru de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, căreia i-a revenit să judece dosarul Rovinari-Turceni în care este inculpat premierul Victor Ponta, a făcut o cerere de abţinere pe motiv de incompatibilitate. Potrivit Agerpres, cererea sa a fost aprobată, astfel că dosarul va fi repartizat aleatoriu altui judecător.

"Admite declaraţia de abţinere, constată incompatibilitatea şi stabileşte că doamna judecător nu va participa la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului", se arată în decizia instanţei.

Celebrul dosar "Turceni-Rovinari", în care sunt inculpaţi, printre alţii, senatorul Dan Şova şi premierul Victor Ponta, a fost trimis joi, spre judecare, magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reiese dintr-un comunicat remis de agenţia anticorupţie.

Premierul Victor Ponta a fost pus iniţial sub acuzare pentru patru infracţiuni distincte în dosarul Şova, trei săvârşite în calitate de avocat (fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani) şi una în calitate de şef al Executivului (conflict de interese).

Dacă pentru primele trei s-a declanşat deja urmărirea penală, pentru infracţiunea săvârşită în calitate de premier era necesară aprobarea Camerei Deputaţilor, care a refuzat însă, pe 9 iunie, ridicarea imunităţii premierului Ponta.

Procurorii anticorupţie au disjuns cauza privind conflictul de interese pe motiv că vizează şi alte persoane faţă de care nu s-au finalizat cercetările, au declarat vineri surse judiciare pentru Agerpres. Potrivit surselor respective, cauza a fost disjunsă pentru a se face în continuare cercetări în legătură cu împrejurarea comiterii acelor presupuse fapte în care sunt implicate şi alte persoane.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor