Klaus Iohannis cere demisia lui Ponta, după trimiterea acestuia în judecată

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, după ce în mass-media a apărut informaţia că Victor Ponta a fost trimis în judecată, că situaţia devine "din ce în ce mai problematică" şi a reiterat ideea că cea mai simplă soluţie ar fi primul ministru să demisioneze.
Klaus Iohannis (Epoch Times România)
Loredana Diacu
17.09.2015

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, după ce în mass-media a apărut informaţia că Victor Ponta a fost trimis în judecată, că situaţia devine "din ce în ce mai problematică" şi a reitereat ideea că cea mai simplă soluţie ar fi ca primul ministru să demisioneze.

"Situaţia este din ce în ce mai problematică pentru premier, pentru Guvern şi pentru PSD. Dar trebuie să recunoaştem că imaginea României are foarte mult de suferit. Sper să se analizeze situaţia cu toată răspunderea şi cei care pot veni cu soluţii să vină cu soluţii. Părerea mea nu s-a schimbat: cea mai simplă soluţie ar fi cea pe care am propus-o şi în iulie", respectiv demisia, a declarat Iohannis, citat de Hotnews, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute după şedinţa CSAT.

Reamintim că celebrul dosar "Turceni-Rovinari", în care sunt inculpaţi, printre alţii, senatorul Dan Şova şi premierul Victor Ponta, a fost trimis joi, spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Premierul Victor Ponta a fost pus iniţial sub acuzare în acest dosar pentru patru infracţiuni distincte în dosarul Şova, trei săvârşite în calitate de avocat (fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani) şi una în calitate de şef al Executivului. Parlamentul a dat aviz negativ cererii DNA de declanşare a urmăririi penale faţă de premier pentru cea de a patra învinuire.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor