JTI România a investit 25 milioane euro în noi facilităţi pe platforma Pipera

Epoch Times România
17.07.2012

Fabrica de ţigări JTI din România a inaugurat marţi o nouă capacitate de producţie, situată pe platforma Pipera, printr-un program de investiţii estimat la 25 milioane euro.

Investiţia presupune şi crearea a peste 125 de noi locuri de muncă. Programul de investiţii a fost lansat în 2011.

„Dezvoltarea afacerii noastre se bazează pe un cadru de reglementare şi pe o politică fiscală stabile, precum şi pe o strategie eficientă de combatere a comerţului ilicit cu ţigarete. Datorită eforturilor autorităţilor, a îmbunătăţirii cadrului legislativ şi a cooperării dintre autorităţile statului şi industria tutunului, contrabanda a scăzut de la peste 36% din totalul pieţei în ianuarie 2010, la circa 13% în luna mai 2012. Prin urmare, piaţa legală a crescut, ceea ce ne permite să investim în continuare în fabrica noastră şi în crearea de noi locuri de muncă. Aceasta înseamnă, de asemenea, mai mulţi bani la bugetul de stat, datorită taxelor plătite de producătorii de ţigarete”, a declarat marţi directoril general JTI România, Neil Coupland.

JTI România a investit din 1993 până în prezent peste 100 milioane euro şi are 974 de angajaţi, potrivit lui Mutsuo Iwai, executive vice president, deputy CEO în cadrul Japan Tobacco International (JTI) şi membru al Japan Tobacco (JT) Board.

”Tigaretele fabricate la fabrica JTI din Bucureşti vor fi destinate atât pieţei interne, cât şi pieţelor externe”, a precizat Mutsuo Iwai, referindu-se la noile facilităţi.

Fabrica de la Bucureşti exportă 65% din producţie în peste 45 de ţări din lume. Principalale pieţe sunt România, Austria, Cehia, Germania.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor