Afacerile LeasePlan România au sporit cu 36% în primul semestru, la 19 milioane euro
alte articole
LeasePlan România a înregistrat în prima jumătate a anului o cifră de afaceri de 19 milioane euro, în creştere cu 36% faţă de perioada similară a anului 2011 şi a investit 27 milioane de euro în achiziţia de autovehicule, a anunţat marţi compania.
Totodată, ptrivit estimărilor companiei, în primele şase luni ale anului a fost înregistrată o creştere a pieţei de leasing operaţional de aproximativ 20%, raportat la perioada similară a anului trecut.
"Pentru LeasePlan, în prima jumătate a anului, creşterea cifrei de afaceri a fost mai mare decât cea a flotei deoarece s-au înregistrat veniturile din vânzarea autovehiculelor returnate. Mai ales în trimestrul al doilea, livrările de maşini noi au fost contrabalansate de încetările de contracte, ceea ce a dus la o creştere netă mai mică faţă de anii trecuţi, dar în conformitate cu planul. Pentru perioada următoare, pe lângă continuarea creşterii flotei, o prioritate pentru noi este asistenţa oferită, nu numai persoanelor de decizie ci si, direct, conducătorilor auto. Ne aşteptăm, în continuare, la atingerea unei flote de 7.400 de autovehicule, până la finalul anului 2012.”, a adăugat Bogdan Apahidean, Director General LeasePlan România
În prima jumătate a anului, numărul total de autovehicule a crescut cu peste 30%, raportat la perioada similară a anului trecut. Astfel, în momentul de faţă, flota auto administrată de LeasePlan la nivel naţional este formată din 6.900 autovehicule, din care circa 92% este administrată în sistem full operational leasing. În acelaşi timp, flota auto a companiei este alcătuită, în proporţie de 25%, din autovehicule comerciale (de maxim 3,5 tone), restul de 75% fiind reprezentat de autoturisme.
LeasePlan România deţine în prezent un portofoliu de peste 170 de companii din domenii precum: industria energetică, servicii financiare, FMCG, IT&C, industria farmaceutică, etc.
LeasePlan este o companie financiară olandeză, înfiinţată cu peste 45 de ani în urmă. În prezent, LeasePlan este furnizorul numărul unu la nivel mondial în domeniul serviciilor de management de flote şi activează în 30 de ţări, cu peste 6.000 de angajaţi.
Acţionariatul LeasePlan este constituit din Grupul Volkswagen (50%) şi Fleet Investments B.V. (50 %), o companie de investiţii deţinută de omul de afaceri german Friedrich von Metzler.