Japonia se alătură unui exerciţiu militar americano-australian în contextul disputelor teritoriale cu Beijingul
alte articole
SUA şi Australia au demarat duminică un exerciţiu maritim masiv, iar Japonia a decis pentru prima dată să ia parte la ele, în xontextul tensiunilor tot mai mari cu Beijingul în privinţa insulelor din Marea Chinei de Est.
Exerciţiul de două săptămâni – “Talisman Sabre” – se desfăşoară în regiunea australiană Northern Territory şi în statul Queensland şi implică aproximativ 30.000 de soldaţi din SUA şi Australia. Soldaţii vor participa la exerciţii pe mare, în aer şi la sol, susţine publicaţia The Guardian.
Conform rapoartelor, aproximativ 40 de soldaţi ai forţei terestre nipone de autoapărare (JGSDF) se vor alătura contingentului american. De asemenea, peste 500 de soldaţi neozeelandezi vor participa la aceste manevre.
Exerciţiul militar comun americano-australian este un eveniment bienal şi s-a desfăşurat prima dată în 2005. Evenimentul din acest an se va încheia în 21 iulie şi are loc în condiţiile în care China încearcă să îşi consolideze şi proiecteze puterea strategică şi economică în regiune.
Beijingul construieşte insule artificiale şi instalaţii în apele disputate din Marea Chinei de Sud şi are o dispută teritorială separată cu Japonia în privinţa insulelor Senkaku (numite de China Diaoyu) în Marea Chinei de Est.
Beijingul a respins criticile americane în privinţa activităţilor sale de revendicare teritorială în Marea Chinei de Sud în timpul forumului anual Shangri-La Dialogue din luna mai, susţinând că pur si simplu îşi exercită suveranitatea.
SUA şi-a îndreptat în ultima perioadă atenţia tot mai mult înspre Asia, ceea ce a nemulţumit China. În plus, SUA desfăşoară prin rotaţie soldaţi ai Marinei americane în nordul Australiei, o mişcare anunţată de preşedintele Barack Obama în 2011.
Australia şi-a intensificat relaţia cu Japonia în anii recenţi şi în iulie 2014 premierul australian Tony Abbott l-a descris pe omologul său nipon Shinzo Abe ca pe “un prieten foarte, foarte apropiat”, în timpul unei vizite de stat desfăşurată de acesta în Canberra.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.