Japonia: "Incursiunile Chinei în apele teritoriale japoneze ameninţă pacea"

În ultimele zile, declaraţiile au fost tensionate între Japonia şi China, care îşi dispută Insulele Senkaku, numele japonez al unui mic arhipelag din Marea Chinei orientale, pe care îl revendică şi Beijing-ul.
Vase de pescuit chineze in apele disputate de China si Japonia, ale insulelor Senkaku. Marinarii chinezi sunt deseori prinsi pescuind in ape a caror statu nu este inca reglementat ferm de cele doua state (Japan Coast Guard / Getty Images)
Epoch Times România
29.10.2013

"Cred că intruziunile Chinei în teritoriile (apele teritoriale, n.r.) din jurul insulelor Senkaku constituie o zonă gri" între "perioada de pace şi situaţia de urgenţă", a transmis Itsunori Onodera unor jurnalişti, după o zi de la o nouă incursiune a navelor Pazei de Coastă chineze în această zonă care este în centrul unui diferend japonezo-chinez.

"Această 'zonă gri' va fi discutată în cadrul Consiliului naţional de securitate care se va reuni curând" la Tokyo, a afirmat ministrul japonez.

În ultimele zile, declaraţiile au fost tensionate între cele două state care îşi dispută Insulele Senkaku, numele japonez al unui mic arhipelag din Marea Chinei orientale, pe care îl revendică şi Beijing-ul.

La defilarea Forţelor de Autoapărare (SDF) - numele oficial al armatei japoneze - care a avut loc sâmbătă, premierul de dreapta Shinzo Abe a avertizat că Tokyo "nu va tolera nicio schimbare prin forţă a status quo-ului" în ceea ce priveşte arhipelagul.

În legătură cu faptul că avioane japoneze de vânătoare au supravegheat avioanele chineze, Ministerul chinez al Apărării a declarat, sâmbătă, că dacă Japonia ar doborî drone chinezeşti, acest lucru ar fi considerat "un act de război" de către Beijing:"Dacă Japonia recurge la măsuri în forţă, cum ar fi aceea de a doborî avioane, aceasta este o provocare serioasă pentru noi, un act de război. Vom întreprinde măsuri decisive pentru a contracara, cu toate consecinţele suportate de partea care a cauzat probleme."

Prim-ministrul Japoniei Shinzo Abe afirma că există ţări care doresc ca Japonia să exercite o conducere mai fermă în Asia, pentru a contracara creşterea puterii Chinei.

"Există temeri potrivit cărora China încearcă să schimbe status-quoul cu forţa, mai degrabă decât urmând principiile statului de drept. Dar dacă China optează să ia această cale, atunci nu va fi posibil să evolueze paşnic. Aşadar nu ar trebui să ia această cale, şi multe naţiuni se aşteaptă ca Japonia să-şi exprime ferm acest punct de vedere. Acestea speră că, drept urmare, China va lua măsuri în mod responsabil în comunitatea internaţională.", a declarat premierul japonez

Aflate sub administraţie japoneză, Insulele Senkaku sunt situate la 200 de kilometri nord-est de coastele Taiwanului care, la rândul său, le revendică şi la 400 de kilometri vest de Insula Okinawa (sudul Japoniei). Pe lângă poziţia lor strategică, fondul marin ar putea adăposti hidrocarburi.

După naţionalizarea în septembrie 2012 de către Tokyo a insulelor, Beijingul trimite în mod regulat nave să patruleze în zonă, în timp ce Japonia este în curs de înfiinţare a unei forţe speciale care să apere arhipelagul "său". Numărul tot mai mare de nave înarmate din această regiune creşte teama experţilor, şi mai ales a Statelor Unite, în ce priveşte un incident serios între cele două puteri asiatice.

Tokyo denunţă în mod regulat "comportamentul periculos" al Chinei este îngrijorat de creşterea puterii maritime a vecinului său.

În acest context tensionat, Japonia urmează să înceapă în curând manevre importante aeriano-navale pentru a consolida şi probabil pentru a demonstra vecinului chinez capacitatea de a-şi apăra insulele.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor