Exploatarea muncitorilor la Fukushima şi temuta mafie japoneză

Lucrările de decontaminare se dovedesc a fi un al doilea dezastru pentru regiune, datorită exploatării muncitorilor şi tentaculelor temutei mafii japoneze, Yakuza, care încearcă să acapareze contractele.
Muncitori în salopete îşi aşteaptă intrarea în reactorul nuclear Fukushima Daiichi. (DAVID GUTTENFELDER/AFP/Getty Images)
Mioara Stoica
27.10.2013

Lucrările de decontaminare se dovedesc a fi un al doilea dezastru pentru regiune, datorită exploatării muncitorilor şi tentaculelor temutei mafii japoneze, Yakuza, care încearcă să acapareze contractele.

Fukushima reprezintă un dezastru ecologic pentru Japonia, iar pe lângă acest fapt, aici sunt şi încălcate drepturile muncitorilor. Un reportaj de la Reuters a relevat condiţiile, adesea inumane, în care lucrează muncitorii care decontaminează zona.

Guvernul a pus banii făra a se implica. Tokyo Electric (TEPCO), gigantul care exploatează instalaţia, trebuie să rezolve problema. Dar dacă instituţiile doresc să repare daunele cauzate de accident, Tepco trebuie, în primul rând, să redreseze situaţia financiară cauzată de dezastrul centralei nucleare. Şi chiar încearcă să o facă, dar nota de plată este prezentată angajaţilor şi onorată de către aceştia, în special de acele companii care subcontractează lucrările, pentru că interesul societăţii-mamă este acela de a menţine costurile sub preţurile pieţei.

În acest domeniu, multe companii sunt improvizate, încercând doar să ia nişte lucrări. Neavând o structură organizatorică care să poată garanta siguranţa muncitorilor, aceste companii reprezintă un pericol. În unele cazuri, angajările sunt făcute într-un mod pripit, cu o forţă de muncă nepotrivită pentru rolul necesar şi cu riscuri majore atât pentru sănătate cât şi pentru mediul înconjurător.

Cifrele sunt edificatoare: după dezastrul de la centrala nucleară Fukushima, numărul candidaţilor pentru locurile de muncă a crescut cu 25%, conştienţizându-se faptul că pentru decontaminare este nevoie de personal. În cele mai multe cazuri, oamenii sunt în şomaj de mult timp, şi din disperarea de a găsi un loc de muncă au acceptat, chiar înţelegând că sunt în pericol.

TEPCO s-a apărat întotdeauna explicând că selectarea subcontractorilor se face cu metode riguroase. În plus, au fost înfiinţate cursuri obligatorii pentru siguranţa muncii.

Cu toate acestea, dovezile arată o realitate foarte diferită: salarii de mizerie şi orar de muncă inuman. "Caporalii" japonezi angajează muncitori cerând bani: într-o astfel de situaţie, este interzis să te plângi şi să ai contacte cu sindicatele.

În spatele multor probleme apar chiar şi tentaculele crimei organizate. Yakuza, temuta mafie japoneză, vrea să pună mâna pe contracte, profitând şi de nume luate cu împrumut. Organizaţia interlopă, potrivit unor estimări ale prefecturii Fukushima, are cel puţin 50 de bande active în zonă, cu o "armată" de peste o mie de afiliaţi. Situaţia este atât de complicată încât este dificil să se facă o identificare precisă a tuturor companiilor care lucrează la centrala nucleară. Şi nu este science fiction să ne imaginăm că în spatele multor realităţi este ascunsă Yakuza.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor