Iurie Leancă: războiul vinului continuă, Moldova mai pregătită decât în 2006

Embargoul Rusiei din 2006 în privinţa vinurilor moldoveneşti a fost provocat, într-o oarecare măsură de guvernarea comunistă de atunci, a declarat premierul Iurie Leancă, criticând bucuria de care a dat dovadă opoziţia comunistă după ce Rusia a impus din nou interdicţie de a importa producţia alcoolică moldovenească.
Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă (THIERRY CHARLIER / AFP / Getty Images)
Ana Chitoroagă
23.09.2013

Embargoul Rusiei din 2006 în privinţa vinurilor moldoveneşti a fost provocat, într-o oarecare măsură de guvernarea comunistă de atunci, a declarat premierul Iurie Leancă, criticând bucuria de care a dat dovadă opoziţia comunistă după ce Rusia a impus din nou interdicţie de a importa producţia alcoolică moldovenească.

Oficialul a explicat că decizia de atunci a Rusiei a fost luată după ce Chişinăul a respins Memorandumul Kozak, chiar dacă tot autorităţile comuniste de atunci îl lansaseră.

Cu privire la embargoul impus în prezent, Leancă a sugerat că acesta ar fi îndreptat împotriva vectorului european al Republicii Moldova, dar a menţionat că acest embargou va avea un impact cu mult mai mic decât în 2006, deoarece producătorii moldoveni depind într-o măsură mult mai mică de piaţa rusă.

”Va fi o pierdere pentru producători, dar nu una comparabilă cu cea din 2006. Astăzi nu suntem la fel de vulnerabili. Ponderea pieţei ruse este mult mai mică decât în 2006. Suntem capabili să rezistăm unor asemenea provocări”, a declarat premierul Iurie Leancă.

De a semenea Iurie Leancă a mai anunţat că în curând Comisia Europeană ar urma sa decidă majorarea cotelor de import a vinurilor moldoveneşti. În acelaşi timp autorităţile depun toate eforturile pentru menţinerea unui dialog cu partea rusă şi pentru păstrarea acestei pieţe.

Embargoul introdus de Federaţia Rusă pentru vinurile moldoveneşti i-a mobilizat şi pe tinerii din Moldova, organizând mai multe acţiuni de susţinere ţara noastră. Astfel bloggerii şi specialiştii în relaţii publice din ţara noastră au organizat degustări de vinuri moldoveneşti. Ei au încercat să convingă astfel societatea că produsul este calitativ.

În pofida embargoului, vinificatorii s-au arătat a fi optimişti. În acest sens producătorul de vin Ion Luca a precizat: "sigur nu va fi atât de grav ca în 2006 pentru ca aceste companii au învăţat lecţiile foarte bine. Au început să lucreze la diversificarea pieţilor, au găsit pieţe noi, parteneri noi de lungă durată, de încredere".

Precizăm că în timpul vizitei preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Jean Claude Mignon a menţionat că decizia Moscovei de a impune embargo vinurilor moldoveneşti provoacă regrete, iar prin această acţiune ruşii îşi lipsesc populaţia de un produs foarte bun.

Iar în timpul vizitei oficiale la Moscova a ministrului Economiei, Valeriu Lazăr, şi a ministrului Agriculturii, Vasile Bumacov, şeful Rospotrebnadzor, Ghenadi Onişcenko a declarat că vinurile moldoveneşti ar putea reveni pe piaţa din Rusia dacă la Chişinău va fi realizat un sistem naţional de control al calităţii.

Anterior preşedintele PD, Marian Lupu a specificat că în spatele embargoului impus vinurilor moldoveneşti de Federaţia Rusă stau interese politice şi că anume comuniştii ar fi cei care l-au solicitat.

De aceeaşi părere sunt mai mulţi politicieni şi analişti politici, care au sugerat că decizia Federaţiei Ruse privind embargoul ar fi putut provocată de opoziţia comunistă. Mai mulţi reprezentanţi ai acestei formaţiuni au efectuat vizite la Moscova cu puţin timp înainte de interdicţia impusă de Federaţia Rusă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor