Comuniştii acuzaţi de impunerea embargoului la vinuri
Comuniştii se fac vinovaţi de impunerea embargoului la vinuri de către Rusia, ba chiar, sunt cei care au rugat ca Rusia să impună interdicţia de a exporta vinuri şi fructe pe teritoriul Federaţiei Ruse.
Potrivit preşedintelui PD, Marian Lupu, în spatele embargoului impus vinurilor moldoveneşti de Federaţia Rusă stau interese politice. "Eu nu pot exclude acest lucru, fiindcă reieşind din comportamentele anterioare ale PCRM, încercau mereu să tragă nişte dividende pentru partid în pofida intereselor ţării. Ei vor fi taxaţi de societate", a declarat Lupu.
Deputatul PCRM Mark Tkaciuk este cel care a convins autorităţile ruse să impună embargo vinurilor moldoveneşti. Afirmaţia aparţine unui analist politic şi a fost făcută în momentul în care liderul comunist Vladimir Voronin a pus la îndoială calitatea vinurilor moldoveneşti. Tkaciuk a respins cu vehemenţă acuzaţiile.
"Ştiu că domnul Tkaciuk a mers la Moscova şi a cerut intenţionat embargo pentru vinuri şi fructe. Tocmai ei sunt acei care merg încolo pentru a obţine introducerea embargoului şi acest fapt după părerea mea nu este altceva decât trădare", a declarat analistul politic Vitalie Catană.
De cealaltă parte, deputatul comunist Mark Tkaciuck susţine că aceste afirmaţii sunt aberante: "Nu am discutat niciodată cu reprezentaţii Federaţiei Ruse subiecte privind introducerea unor interdicţii comerciale pentru producătorii moldoveni. Şi nici nu mă pot lăuda cu prea multe vizite la Moscova. Ultima dată am fost acolo la începutul lunii iunie, într-o vizită privată", a declarat deputatul PCRM.
Totodată, preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, care în 2006 critica dur Kremlinul pentru embargoul impus producţiei moldoveneşti, a pus acum la îndoială calitatea vinurilor autohtone.
"Se vede că băuturile de la Dubăsari şi Tiraspol sunt de calitate normală. Împotriva calităţii acestor băuturi nu am auzit nimic, nici în anii când a fost primul embargo", a spus Voronin.
Deputatul PLDM, Maria Ciobanu a calificat poziţia liderului PCRM, Vladimir Voronin, drept o trădare de patrie: "Liderul PCRM a făcut o declaraţie împotriva propriilor cetăţeni, împotriva statului Republica Moldova. Mă bucur foarte mult că întrega opinie a înţeles că este o decizie politică a Rusiei. Noi ne vom atinge obiectivul nostru, ne vom apropia de UE şi atunci Rusia va pierde interesul faţă noi".
Reamintim că Rusia a interzis, marţi, importul de vin moldovenesc. Iar, joi a ameninţat cu un nou embargo la fructe şi legume, susţinând că acestea ar fi infestate.