Italia cade prima? / Clienţi ai Monte Paschi îşi retrag economiile după ce acţiunile băncii înregistrează pierderi
alte articole
O parte din clienţii Monte Paschi şi-au retras economiile din banca italiană, a declarat miercuri directorul executiv, în condiţiile în care aceasta se confruntă cu o criză provocată de un număr mare de împrumuturi neperformante care a dus la pierderea a aproximativ 60% din valoarea sa de piaţă în acest an, conform Daily Mail.
Directorul executiv al băncii, Fabrizio Viola nu a menţionat sumele retrase de clienţi, sau când a început valul de retrageri de bani, dar a precizat că reducerea depozitelor băncii este limitată şi că aceasta poate să facă faţă situaţiei actuale.
Acţiunile băncii italiene au scăzut cu 24% de la începutul acestui an pe măsură ce investitorii, deja afectaţi de creşterea economică globală, au lichidat un sector cu profitabilitate scăzută şi împrumuturi de aproximativ 200 miliarde de euro care probabil nu vor mai fi rambursate.
Monte Paschi – cea de-a treia bancă a Italiei, care îşi are sediul în Toscana – a pierdut cel mai mult teren, în condiţiile în care este considerată a fi cea mai vulnerabilă; are cel mai ridicat nivel de împrumuturi neperformante şi a înregistrat cele mai slabe rezultate în cadrul unei evaluări din 2014 a “sănătăţii” creditorilor din zona euro.
În plus, miercuri, stocul băncii, care a scăzut cu 15% luni şi cu 14% marţi, a fost suspendat de câteva ori din procesul de tranzacţionare înainte să închidă ziua cu o pierdere de 22,2%. Situaţia negativă înregistrată de Monte Paschi a făcut ca stocurile altor bănci italiene să înregistreze unele pierderi; Banco Popolare a pierdut 11% în timp ce banca Carige 18 procente.
“În prezent, mărimea fondurilor pierdute datorită clienţilor care au decis să îşi mute o parte din economiile lor în alte locuri este limitată şi, oricum, sub nivelurile văzute în timpul crizei anterioare înfruntate de bancă în februarie 2013, care a fost depăşită în mod strălucit”, a precizat Viola.
Cantitatea imensă de împrumuturi neperformante a creditorilor italieni blochează capitalul şi limitează acordarea de noi credite care ar putea susţine o recuperare economică fragilă în ţară.
Banca Centrală Europeană a anunţat Monte Paschi să caute un alt cumpărător după evaluarea efectuată în 2014 asupra “sănătăţii” băncii. Cu peste un an în urmă, BCE a numit UBS şi Citi pe poziţii de consilieri, dar până acum Monte Paschi nu a reuşit să găsească un cumpărător.
Miercuri, cele mai mari două bănci ale Italiei – UniCredit şi Intesa Sanpaolo – au exclus orice posibilitate ca ele să ajute la salvarea băncii Monte Paschi.
Salvarea a patru mici creditori – ce a avut loc în noiembrie 2015 pe baza noilor reguli UE, care au plasat pierderile pe umerii acţionarilor şi a deţinătorilor juniori de obligaţiuni – a cauzat între timp temeri în rândul italienilor, în mod tradiţional deţinători mari de datorii bancare.
De atunci, au existat temeri că diferiţi clienţi şi-ar putea muta banii deţinuţi din băncile considerate slabe în bănci considerate mai puternice, susţin jucătorii din această industrie.
În condiţiile în care acţiunile bancare au scăzut în cea de-a treia zi, premierul Matteo Renzi s-a întâlnit cu ministrul Economiei Pier Carlo Padoan şi cu guvernatorul şi directorul general al Băncii Italiei. Dar nu au fost anunţate noi măsuri, Padoan afirmând după întâlnire că sistemul economic al Italiei este “solid”.