Italia: A fost închisă oţelăria Ilva din Taranto, haos în oraş, muncitorii ocupă fabrica (presă)
alte articole
Închiderea câtorva secţii ale combinatului siderurgic Ilva de la Taranto, din regiunea Puglia (sud), care a fost decisă luni seară de conducerea oţelăriei, acuzată de Parchetul din Taranto de poluare şi dezastru împotriva mediului, hotărâre care a lăsat 5.000 de muncitori fără un loc de muncă, se află marţi în atenţia publicaţiilor din Italia.
'Ilva a fost închisă, sindicatul Fiom le spune muncitorilor să rămână în fabrică', titrează La Repubblica de la Roma, care scrie că decizia a fost luată luni de conducerea combinatului, după ce au fost arestate şapte persoane şi după ce a fost sechestrat oţelul produs în fabrica din Taranto. Printre persoanele arestate luni, membri ai conducerii oţelăriei, se numără şi patronul fabricii, Emilio Riva, acuzat de dezastru împotriva mediului, delicte împotriva administraţiei publice, abuz de putere şi corupţie. Parchetul din Taranto a difuzat luni câteva interceptări telefonice în care fiul patronului, Fabio Riva, vorbind la telefon cu unul dintre avocaţii fabricii, spunea: 'Două cazuri de cancer în plus pe an? O prostie...'.
Problemele combinatului siderurgic din Taranto, cel mai mare din Europa, începuseră acum patru luni, în urma deciziei Parchetului de la Taranto, care, pe data de 26 iulie, a decis sechestrarea combinatului siderurgic Ilva, pe motive de poluare. Muncitorii de la Ilva au organizat în ultimele patru luni numeroase manifestaţii de protest, sub lozinca 'Nu vă atingeţi de fabrica noastră!', pentru a-şi apăra locurile de muncă, fiind sprijiniţi de liderii tuturor sindicatelor din Italia şi de muncitorii din fabricile de la Genova (centru-nord) şi Piombino (centru), precizează principalul cotidian roman.
'Nu este vorba despre manifestaţii împotriva magistraturii, ci de o invitaţie adresată autorităţilor locale pentru a susţine lupta oamenilor muncii din fabrica Ilva, care trăiesc o adevărată dramă, fiind nevoiţi să aleagă între a munci sau a se îmbolnăvi de cancer', declaraseră liderii sindicatelor Cgil, Cisl şi Uil, după ce tribunalul din Taranto, pe motive de 'poluare dictată de logica profitului', decisese în luna iulie închiderea oţelăriei Ilva de la Taranto, cel mai mare combinat siderurgic din Europa. Judecătoarea Patrizia Todisco ordonase suspendarea producţiei şi arestarea la domiciliu a proprietarilor uzinei, sub acuzaţia că ar fi cauzat un 'dezastru împotriva mediului şi moarte şi boli în rândul populaţiei de la Taranto', relatează publicaţia menţionată.
'Directorii uzinei au continuat activitatea de producţie, bazându-se pe logica profitului, în ciuda faptului că erau conştienţi de nerespectarea celor mai elementare reguli ale siguranţei la locul de muncă', se arată în ordonanţa emisă de Parchetul de la Taranto, potrivit La Repubblica.
Decizia de a închide fabrica reprezintă, din punct de vedere economic, 'o catastrofă' care a constrâns guvernul condus de Mario Monti, la cererea sindicatelor şi a tuturor partidelor din Italia, să convoace joi la sediul guvernului, Palatul Chigi de la Roma, o întâlnire între guvern, parteneri sociali şi instituţii locale. Între timp, sindicatul Fiom-Cgil i-a invitat pe muncitori să nu îşi părăsească locurile de muncă, iar aceştia au ocupat fabrica, în cursul nopţii de luni, anunţă cotidianul roman amintit.
'Taranto: Ilva a fost închisă, 5.000 de muncitori fără un loc de muncă', titrează Corriere della Sera din Milano, care scrie că muncitorii au ocupat fabrica luni noapte şi au anunţat o grevă imediată, fiind sprijiniţi de toate sindicatele din Italia. Situaţia care s-a creat la fabrica Ilva din Taranto riscă să ducă şi la închiderea oţelăriei din Genova, unde lucrează peste 1.700 de persoane. 'Fără oţelul produs la Taranto, fabrica din Genova are o autonomie de patru zile', a declarat secretarul sindicatului Fiom din Genova, Francesco Grondona, declaraţie preluată de principalul cotidian milanez.
'Ilva a fost închisă, haos la Taranto, intervine guvernul', titrează La Stampa din Torino, care scrie că, după patru luni de la decizia Parchetului din Taranto de a sechestra fabrica, explodează 'o bombă pentru economia din sudul Italiei'. Rămâne de văzut cum va reacţiona întregul oraş la această decizie care pune în genunchi industria locală şi naţională şi creează 'o apocalipsă' din punct de vedere al locurilor de muncă, deoarece, în total, circa 12.000 de muncitori riscă să nu mai aibă o fabrică. Guvernul Monti va trebui să înfrunte acum o situaţie dificilă şi urgentă, pentru a decide soarta unui oraş care este constrâns să aleagă între a muri de cancer sau a putea lucra, opinează publicaţia menţionată.