Ispita unei ierni calde în Tunisia
În luna ianuarie a anului trecut, Revoluţia Iasomiei l-a alungat pe preşedintele Tunisiei, Zine El Abidine Ben Ali, ducând în cele din urmă la alegeri libere şi democratice şi la redactarea unei noi constituţii.
Un an mai târziu, Tunisia se află în mijlocul procesului de restructurare, dar este complet sigură pentru călători. Între bar şi moschee şi a purta pantaloni scurţi sau voal, ambele lumi par a coexista în armonia inspirată de noua democraţie ce se construieşte.
Clima blândă din timpul iernii este momentul oportun pentru a deveni familiar cu Tunisia, când ţara devine un refugiu departe de traficul turistic regulat, iar vizitatorii pot experimenta bogatul şi variatul ei patrimoniu cultural la un cost mai mic decât în sezonul de vârf.
Frumoasă şi liniştită capitală Tunis, situată pe coastă, ar trebui vizitată în timpul iernii, pentru a descoperi tot ce are de oferit într-o relativă linişte.
La începutul iernii, Tunis se deschide ca o floare. Turiştii sunt salutaţi într-o franceză perfectă, a doua limbă vorbită cel mai frecvent în ţară, după arabă. Fiind o ţară francofonă, acest lucru a fost pentru noi cireaşa de pe tort!
Agricultura este cea mai dezvoltată ramură din ţară, iar bucătăria variază de la o regiune la alta. Cu toate acestea, staţiunile tunisiene oferă multe alte facilităţi în afară de bucătărie.
O călătorie culturală
Tunisia are cea mai mare colecţie de mozaicuri din lume după Italia, ceea ce ilustrează bogăţia culturală a ţării. Muzeul Naţional Bardo, din cartierul vestic al Tunisului, este dedicat în întregime mozaicurilor.
Mozaicurile au fost atent restaurate, formând mai mulţi metri de fresce datând din vremea invaziilor cartaginene, romane şi arabe, şi ajungând în perioada musulmană. În ciuda renovărilor, muzeul rămâne deschis publicului, încă două etaje fiind adăugate pentru a găzdui colecţia sa vastă.
Vizitarea Casei Meseriilor din Tunis este obligatorie. Fie că veţi cumpăra ceramică, covoare, coşuri, cuşti de păsări, produse din piele, plăci gravate sau rochii brodate, preţurile sunt incredibil de mici şi profiturile merg direct la artizani. Statul subvenţionează o parte a spaţiilor de închiriere pentru a încuraja meşteşugurile, inima turismului.
Dacă sunteţi interesat de ceramică, Nabeul, un oraş la 67 de kilometri sud-est de Tunis, pe coasta de sud a peninsulei Cape Bon, este locul pe care îl căutaţi.
La începutul iernii, Tunisul se deschide ca o floare.
Firma de ceramică Kerkeni oferă vizitatorilor un tur plin cu demonstraţii de olărit. Cu ajutorul Asociaţiei Naţionale de Artizanat, Karkeni oferă cursuri de formare pentru studenţi din Japonia, Arabia Saudită şi Franţa. Varietatea impresionantă de ceramică şi obiecte de teracotă, pentru care sunt renumiţi tunisienii, merită descoperită.
Deplasându-ne spre turnul fortificat Sousse, situat la 140 km de Tunis, ne-am minunat la vederea panoramică minunată a oraşului şi a faimoasei Medina, cea mai veche secţiune a Tunisului.
O vizită la Mausoleul Bourguiba din Monastir este o aventură în sine. Somptuozitatea Mausoleului, candelabrul de deasupra mormântului şi pasajul prelung pentru a ajunge la camera principală (mai multe morminte au fost strămutate pentru crearea sa) sunt o privelişte demnă de admiraţie.
Construit în 1963, mausoleul este locul de înmormântare al lui Habib Bourguiba, primul preşedinte al Republicii Tunisia, care a introdus reforme pro-occidentale în timpul preşedinţiei sale.
Sahara
O plimbare cu cămilă prin Sahara în timpul iernii, când soarele acoperă uşor dunele de nisip, este o experienţă de neuitat, deoarece combină plăcerea călătoriei, cu tăcerea şi meditaţia inspirată de deşert.
Douz, cunoscut sub numele de poarta de acces a Saharei, este un punct de plecare pentru călătoriile prin deşert pe cămilă, motocicletă sau vehicule cu patru roţi.
Douz găzduieşte Muzeul Sahara, a cărui vitrine afişează cultura tradiţională nomadă a poporului Mrazig, care trăieşte acum în cea mai mare parte în oraş. În fiecare an, oraşul găzduieşte Festivalul Internaţional al Saharei, o sărbătoare de patru zile a culturii tradiţionale deşertice.
În ceea ce priveşte restricţiile legate de apă şi de înot, unele hoteluri au bazine cu apa sărată pentru o baie rapidă. Vestea bună este că în timpul iernii, nu este ceva neobişnuit să existe privilegii pentru folosirea apei.
Talasoterapia, utilizarea apei de mare ca o formă de terapie, care este populară în Franţa de ani de zile, este acum disponibilă pe scară largă în Tunisia şi este foarte căutată de turişti.
Următorul punct pe ordinea de zi este relaxarea la SPA combinată cu un masaj, înainte de reveni la oaze pentru a ne bucura de diversitatea oferită de Tunisia.
O destinaţie sigură pentru turişti
Ministerul canadian al Afacerilor Externe a recomandat călătorilor să exercite un "grad ridicat de prudenţă" atunci când vizitează Tunisia, dar la faţa locului lucrurile sunt calme, în ciuda unor demonstraţii în curs de desfăşurare.
"De când au început protestele, niciun turist nu a fost ucis sau rănit", a declarat Ferid Fetni, director de marketing la Biroul tunisian de Turism din Montreal.
Cu toate acestea, traficul turistic a scăzut drastic în multe părţi ale ţării.
Potrivit Ministerului Turismului, între ianuarie şi octombrie 2011, clientela a scăzut cu 41,9% şi veniturile cu 36% faţă de aceeaşi perioadă în 2010.
Unele hoteluri profită de această pauză pentru a renova şi a introduce servicii noi.
Compania-mamă Hotel Africa construieşte un nou centru de SPA şi o clinică chirurgicală în Sousse, pe coasta de est, în scopul atragerii de clienţi care doresc să beneficieze de costuri reduse, în special din Europa.
Tunisia devine rapid destinaţia preferată a europenilor care doresc chirurgie plastică, potrivit Dr. Hassem Nouira, director medical şi tehnic al Clinicii Amen din Mutual Amen City, un cartier de lux din Tunis.
"Oamenii rămân în general o săptămână şi au acces la cei mai buni chirurgi. Menţinem un standard internaţional ISO, care va fi în vigoare de luna viitoare", a spus dr. Nouira.
Un alt sector ce înmugureşte este agro-turismul, popular printre cei cărora le place să viziteze viile şi să deguste vinuri făcute pe plan local. Există 15 crame în Tunisia, încă trei fiind în proiect.
În timpul călătoriei noastre, zilele au fost tot timpul însorite, iar climatul a fost cald, dar nu înăbuşitor.
În Tunisia de astăzi, vizitatorii se pot bucura de o atmosferă plină de optimism şi de implicare paşnică care caracterizează întreaga ţară şi se vor confrunta cu o cultură care se reinventează, dar care îşi păstrează istoria milenară.
Acest articol a fost scris în timpul unei călătorii de presă plătită de Biroul tunisian de Turism din Montreal.