Iranul intenţionează să examineze cutia neagră a avionului doborât, nu plănuieşte încă să o trimită în străinătate
alte articole
Iranul a declarat, duminică, 19 ianuarie, că încearcă să analizeze cutiile negre ale avionului ucrainean de pasageri doborât de trupele sale pe 8 ianuarie, contestând un raport care afirma că a fost luată o decizie de a trimite înregistratoarele de voce şi de zbor în Ucraina.
Canada, care a avut 57 de cetăţeni în componenţa zborului din 8 ianuarie, a declarat duminică faptul că nu există încă planuri ferme de obţinere a înregistratoarelor. Ottawa şi alte capitale au solicitat trimiterea cutiilor negre în străinătate.
Dezastrul doborârii avionului a sporit presiunea internaţională asupra Iranului, ce evoluează către o dispută de lungă durată cu Statele Unite din cauza programului său nuclear, care a erupt într-un conflict deschis la începutul lui ianuarie, după uciderea, de către drone americane, a celui mai proeminent general iranian, Qassem Soleimani.
„Încercăm să citim cutiile negre aici, în Iran. Dacă nu putem, opţiunile noastre sunt Ucraina şi Franţa, dar până acum nu a fost luată nicio decizie de a le trimite în altă ţară", a declarat pentru agenţia de ştiri IRNA, Hassan Rezaifar, directorul responsabil cu investigaţiile accidentelor din cadrul Organizaţiei Aviaţiei Civile Iraniene.
Agenţia de ştiri semi-oficială Tasnim a citat, sâmbătă, că Hassan Rezaifar ar fi declarat că cele două cutii negre nu pot fi decodate în Iran şi că vor fi trimise în Ucraina după solicitările repetate ale Kievului. Duminică, IRNA a mai raportat că oficialul a făcut comentarii similare cu o zi mai devreme.
Nu a fost clar imediat ce l-a determinat pe Rezaifar să retragă afirmaţia iniţială.
Agenţia canadiană pentru siguranţa transporturilor a afirmat într-o declaraţie că doi dintre anchetatorii săi au plecat duminică din Teheran, după o vizită de şase zile în timpul căreia au examinat epava. Agenţia a spus că anchetatorii iranieni sunt „cooperanţi şi de ajutor”, dar au spus că nu există încă planuri ferme de a obţine cutiile negre.
Agenţia franceză de accidente aeriene BEA a declarat, sâmbătă, că aşteaptă o cerere oficială de asistenţă.
Cadavrele a 11 victime ucrainene au fost aduse acasă duminică, într-o ceremonie pe aeroportul din Kiev. Ministrul ucrainean de Externe, Vadim Pristaiko, a declarat că „familiile îndoliate şi întreaga naţiune au posibilitatea de a comemora victimele”.
Preşedintele iranian, Hassan Rouhani, a numit incidentul „o eroare de neiertat” şi a promis că îi va pedepsi pe cei responsabili. Gărzile Revoluţionare au transmis, de asemenea, scuze publice.
Admiterea responsabilităţii pentru doborârea avionului de pasageri după câteva zile de negări şi încercarea de ştergere a probelor de la locul tragediei cu buldozerul a declanşat proteste masive în Teheran şi alte oraşe, în care forţele de ordine au tras cu gloanţe şi gaze lacrimogene în protestatari.