Irak oferă recompense în numerar pentru fiecare militant Al-Qaeda ucis

Fotografie datând din 3 noiembrie 2009 a unui anunţ dintr-un ziar pakistanez care prezintă lista celor mai căutaţi terorişti. (- / AFP / Getty Images)
Mioara Stoica
21.02.2014

Guvernul irakian oferă recompense de până la 13.000 de euro pentru fiecare militant al-Qaeda ucis. Anunţul, făcut în această săptămână de către Ministerul Apărării, include o recompensă similară pentru capturarea membrilor organizaţiei Statul Islamic din Irak şi Levant (SIIL).

Acest grup a fost acuzat de a fi în spatele atentatelor sinucigaşe care au avut loc în ultimele luni, informează vineri publicaţia on-line Atlas.

Între ianuarie şi februarie, combatanţi ai Statului Islamic în Irak şi Levant (SIIL) au încercat să preia controlul a două oraşe irakiene, Fallujah şi Ramadi, în provincia Anbar, dar au fost respinşi de armata irakiană.

Consiliul de Securitate al ONU a declarat că oferă sprijin Guvernului irakian, care luptă pentru a lua controlul asupra mai multor sectoare din apropierea Bagdad-ului, preluate de islamişti afiliaţi la Al-Qaeda.

Cele 15 ţări membre ale Consiliului şi-au exprimat sprijinul faţă de premierul şiit Nuri al-Maliki, în contextul în care combatanţi ai Statului Islamic în Irak şi Levant (SIIL, afiliat la Al-Qaeda) au luat controlul asupra Fallujah şi a mai multor cartiere din Ramadi, în provincia Al-Anbar, situate la 60 şi respectiv 100 de kilometri vest de capitală, conform unui comunicat de presă.

Consiliul a denunţat aceste atacuri şi a apreciat "marele curaj" al forţelor irakiene de securitate cât şi al membrilor triburilor din provincia Al-Anbar, care au preluat oraşele din mâinile combatanţilor. "Consiliul de Securitate îşi exprimă sprijinul solid pentru eforturile continue ale Guvernului irakian de a asigura securitatea populaţiei din Irak", se artată în comunicat.

Consiliul îndeamnă "triburile irakiene, oficialii locali şi forţele de securitate din provincia Al-Anbar să continue, să se înţeleagă şi să-şi consolideze cooperarea împotriva violenţei şi terorii" şi subliniază "importanţa crucială a dialogului şi a unităţii naţionale".

De la insurecţia care a avut loc după invazia trupelor americane în 2003, este prima oară când persoane înarmate preiau controlul asupra unor zone urbane.

Criza din provincia Al-Anbar şi continuitatea violenţelor dure din restul ţării constituie una din ameninţările cele mai importante pentru premierul aflat la putere de opt ani, având în vedere că mai sunt câteva luni înainte de alegerile legislative care urmează să aibă loc în aprilie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor