Ion Sturza: Ideea de a lua zeci de miliarde de lei de la BNM mi se pare aiuristică

Maria Maevschi
07.04.2021

alte articole

Ion Sturza
Ion Sturza (Florin Chirilă/Epoch Times)
Maria Maevschi
07.04.2021

În contextul majorării preţurilor în Republica Moldova la unele produse, începând cu carburanţii, uleiul, iar mai nou vorbindu-se şi despre majorarea preţurilor la pâine, după ce în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora grâul din rezervele de stat ar fi exportat, unele partide politice insinuând că acest lucru s-ar întâmpla după ce Maia Sandu a devenit preşedinte, fostul premier moldovean Ion Sturza a specificat că, de fapt, de reglementarea preţurilor se ocupă anumite instituţii ale statului, care se subordonează Parlamentului şi nu Preşedinţiei.

Mai mult decât atât, Sturza a punctat că e ştiut faptul că în Moldova nu există partide doctrinare, singura deosebire dintre ele fiind cine cu cine „ţine”. Ceea ce îi uneşte aproape pe toţi este o doză majoră de populism şi abordarea lucrurilor cu aproximaţie profesională, a mai menţionat acesta, adăugând că „orice ar face ai ʻnoştriʼ, fac corect! De ce? De-atâta!”

„Evident, nimănui nu-i place creşterea preţurilor şi, în special, la mărfurile de primă necesitate. Ce fac în aşa caz ʻpoliticieniiʼ moldoveni? Cheamă la tablă producătorii şi comercianţii. Lucru mediatizat şi aplaudat de opinia publică. Că avem economie de piaţă şi că preţurile sunt formate de cerere şi ofertă, dar şi de un nivel rezonabil de profitabilitate, au auzit ei, formatorii, dar nu este despre noi. Noi ştim altfel, dăm indicaţie preţurilor (companiilor).

Evident, deseori, antreprenorii sunt cu ʻpufuşor pe botişorʼ - creează concurenţă neloială, monopoluri, înţelegeri de cartel. Pentru aşa cazuri avem o puzderie de agenţii de reglementare - ANRE, Consiliul Concurenţei ş.a. aparent, independente, bine instruite şi plătite. Să facă treabă, dar şi să fie ascultate. Dacă nu, atunci este Parlamentul care are dreptul la acţiune şi replică. Dar, atenţie, pe formă, nu pe fond!”, a scris fostul prim-ministru într-o postare pe contul personal de Facebook.

Totodată, a menţionat Sturza, în Moldova preţurile vor creşte şi vor creşte mult în perioada următoare, mai ales că moldovenii importă cam tot ce consumă - energie, mărfuri de larg consum, materie primă, medicamente, servicii. „Balanţa noastră comercială (şi de plăţi) e cu un deficit de circa 1,5 miliarde de EURO”.

„Şi mai aiuristică mi se pare ideea de a lua direct de la BNM zeci de miliarde pentru a arunca cu ele în electorat”, a punctat ex-premierul moldovean, cu referire la intenţiile fostului preşedinte Igor Dodon de a scoate din Banca Naţională a Moldovei suma „de 10-15-20 de miliarde de lei pentru a ajuta cetăţenii şi agenţii economici în perioada stării de urgenţă”.

În acest context, Sturza a ţinut să explice că băncile centrale nu creditează direct guvernele, în mod normal ele CUMPĂRĂ prin sistemul financiar obligaţiuni emise de guverne, cu termene de rambursare, rate, etc. şi în limita bunului-simţ.

„Numai că, toate aceste lucruri se pot face când ai ʻcurele de transmisieʻ şi guvernare responsabilă. Şi nu doar în consum direct, dar şi în proiecte de investiţii cu efect multiplicator. Puţini ştiu, dar o parte considerabilă a rezervelor valutare ale Moldovei sunt împrumuturi de la FMI. Aşadar, părerea lor contează!

Aşa că nu vă hazardaţi, nici cei cu ʻnoiʼ, nici cei cu ʻvoiʼ. Riscaţi să puneţi în genunchi finanţele statului, să declanşaţi o inflaţie de mai mare dragul şi să depreciaţi leuţul, sărăcind şi mai mult moldovenii. Un fel de Zimbabwe”, a conchis Sturza.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor