Întrebări şi răspunsuri despre bugetul multianual al UE

Liderii UE se întâlnesc joi pentru un summit de două zile care ar urma să ducă la obţinerea unui acord privind bugetul multianual al UE pentru perioada 2014-2020. Cotidianul irlandez The Irish Times explică sub formă de întrebări şi răspunsuri ce este bugetul UE, dimensiunea lui, cum sunt colectate veniturile, unde merg banii precum şi ce aduce nou, înainte de Consiliul European de joi şi vineri de la Bruxelles, care urmează să convină bugetul UE pentru perioada 2014-2020.

Ce este bugetul UE?

Ca fiecare ţară individuală, UE are propriul buget, care prezintă modul în care se va finanţa şi unde intenţionează să cheltuiască bani. În timp ce bugetele anuale sunt adoptate în fiecare an de UE, cadrul general este prevăzut într-un plan de buget pe şapte ani cunoscut sub numele de cadrul financiar multianual (CFM). Ultimul CFM, care reglementează perioada 2007-2013, a fost convenit în decembrie 2005. Se speră ca următorul CFM, care acoperă perioada 2014-2020, să fie convenit joi şi vineri la Bruxelles. Un Consiliu European din luna noiembrie nu a reuşit să ajungă la un acord.

Cât de mare este bugetul UE?

CFM actual este puţin sub 1 trilion de euro, echivalentul a aproximativ 140 miliarde de euro pe an. Acest lucru este echivalent cu aproximativ 1% din PIB-ul Europei - producţia totală de bunuri şi servicii realizate de cele 27 de state membre. În vara anului 2011, Comisia Europeana şi-a prezentat propunerea pentru noul CFM, propunând un plafon de 1,025 miliarde de euro. Deşi reprezintă o creştere în termeni nominali, este o scădere în termeni reali. Propunerea Comisiei a fost deja diminuată. În luna noiembrie, înainte ca discuţiile bugetare să se încheie fără un acord, Consiliul European a propus un buget de 973 miliarde de euro. Trebuie notat că noul CFM include bani şi pentru Croaţia, care va adera anul viitor.

Cum este colectat venitul?

Fiecare ţară contribuie la bugetul UE, în timp ce în jur de 1% din venit este colectat, de asemenea, din alte surse, cum ar fi amenzile de reglementare sau dobânzile la plăţile întârziate. Statele membre finanţează UE în trei moduri principale - prin plăţi din Venitul Naţional Brut (VNB), un calcul al contribuţiei sale bazat pe venitul naţional al ţării, venitul bazat pe TVA, prin colectarea TVA-ului într-o ţară şi taxele vamale colectate în numele UE (cunoscute sub numele de venit din 'resurse proprii tradiţionale'). Deşi a existat un demers pentru a creşte venitul non-VNB, VNB-ul reprezintă în continuare cea mai mare proporţie a venitului primit de UE.

Unde se duc banii?

În cadrul ultimului CFM pentru 2007 şi 2013, aproximativ 42% au fost alocate Politicii Agricole Comune (PAC), pescuitului şi dezvoltării rurale, 36% au fost alocate fondurilor structurale şi de coeziune, 9% au mers la măsurile de competitivitate, inclusiv cercetare şi inovaţie, sub 6% pentru politica externă şi 5,8% pentru cheltuieli administrative destinate funcţionării tuturor instituţiilor europene.

Ce se va schimba de data aceasta?

A existat o tendinţă pe termen lung în vederea reducerii alocării bugetare pentru PAC, precum şi un demers spre mai multe investiţii în sectoarele de tip creştere, cum ar fi cercetarea şi inovaţia, portofoliul comisarului irlandez Maire Geoghegan-Quinn. În 1985, PAC a reprezentat peste 70% din buget. Acest lucru a fost în scădere treptată. Planul pentru următorii şapte ani prevede ca aproximativ 37,5% din bugetul UE să fie cheltuit pentru agricultură, 32% pentru fondurile de coeziune, în timp ce costurile administrative se vor ridica la peste 6% din bugetul total al UE, un lucru împotriva căruia este în special Marea Britanie. Investiţiilor în cercetare şi dezvoltare li se alocă 80 de miliarde de euro, reprezentând peste 7% din buget şi o creştere majoră comparativ cu 50 de milioane de euro alocate în ultima perioadă de şapte ani.

Cum vor afecta toate astea Irlanda?

Timp de mulţi ani Irlanda a primit mult mai mult de la UE decât a contribuit, devenind un beneficiar net de fonduri ale UE. Acest lucru a atins apogeul la începutul anilor 1990 când investiţia din fondurile structurale ale UE a fost la cel mai înalt nivel. Astăzi este mult mai echilibrată. Deşi se folosesc diferite metodologii pentru a calcula contribuţiile ţărilor şi sumele primite, Irlanda este încă un beneficiar net şi e susceptibilă să rămână aşa pe durata următorului CFM. Dacă creşterea economică a Irlandei în ultimul deceniu ar fi continuat Irlanda ar fi înaintat probabil pe o poziţie de contributor net.

Irlanda este probabil să se descurce bine sub noul CFM. Veniturile din PAC reprezintă încă cea mai mare sumă primită de la UE, fiind de aproximativ 1,6 miliarde de euro anual. Datorită presiunii din partea unor ţări ca Franţa, se preconizează că reducerile bugetului agricol vor fi mai mici decât s-a anticipat şi ar putea exista unele creşteri în urma negocierilor privind fondurile de dezvoltare rurală.

Deşi valorează mult mai puţin decât fondurile PAC, Irlanda este, de asemenea, un beneficiar net în termeni de finanţare pentru cercetare şi inovaţie, universităţile irlandeze şi cercetătorii fiind tot mai dependenţi de finanţarea UE în contextul în care presiunea asupra bugetelor naţionale persistă.

Deşi focalizarea fondurilor structurale s-a mutat spre Est, Irlanda a primit aproximativ 900 milioane de euro fonduri structurale între 2007-2013. Este probabil să primească o sumă similară în următoarea perioadă de şapte ani.

La un nivel mai practic, dacă CFM este convenit săptămâna aceasta, va cădea în sarcina Irlandei să facă să progreseze acordul şi să negocieze discuţiile cu Parlamentul European, datorită deţinerii preşedinţiei Consiliului European.

Ce este rabatul?

Conform unui acord asigurat de Margaret Thatcher, Marea Britanie are dreptul să i se ramburseze două treimi din diferenţa dintre contribuţia sa la bugetul UE (cu excepţia resurselor proprii tradiţionale) şi suma pe care o primeşte înapoi din buget. Costul rabatului britanic este împărţit între statele membre. Ulterior, Olanda, Suedia, Germania şi Austria au negociat propriile aranjamente de reduceri, inclusiv ca contribuţia lor la rabatul britanic să fie plafonată la 25%.