Interzicerea simbolurilor comuniste se răspândeşte printre vecinii Rusiei
alte articole
Naţionaliştii din vestul Ucrainei s-au luptat anul trecut pentru a bloca afişarea unor steaguri roşii comuniste pe panoul de onoare dedicat celui de-al Doilea Război Mondial din oraş. În acest an, în Liov au fost interzise toate afişajele publice ale unor simboluri comuniste şi naziste, potrivit unui raport VOA.
Interdicţia privind reprezentarea unor ciocane şi seceri şi svastici urmează unor interdicţii similare din ţările baltice, Georgia şi în mare parte din Europa de Est. Moldova implementează interdicţia de la 1 octombrie.
Dar la Moscova există 93 de statui şi busturi ale lui Lenin. Dacă ne gândim la felul în care îşi percep istoria, mulţi ruşi susţin că Uniunea Sovietică a fost forţa progresului.
Alexander, care îşi câştigă pâine din jucarea rolului lui Lenin pentru turiştii care vizitează Piaţa Roşie, spune că Ucraina s-a dezvoltat economic şi cultural ca parte a Uniunii Sovietice. El a afirmat că doar naţionaliştii ucraineni se opun simbolurilor comuniste.
Fostul primar al Liov, Vasil Kuibida, susţine că era foametei sovietice din 1930, sau "Holodomor", a ucis la fel de mulţi oameni ca atrocităţile naziste din timpul războiului, din Ucraina. El a relatat că mai mult de 10 milioane de ucraineni au murit în timpul foametei, iar alte câteva milioane au fost executaţi sau deportaţi în lagărele de muncă din Siberia.