Interlopul Vlad Obu, arestat de DIICOT într-un dosar de proxenetism. Ar fi un apropiat al fraţilor Tate

Vlad Obu (ziare.com)
Andrei Popescu
15.06.2023

Interlopul Vlad Obu, apropiat al fraţilor Andrew şi Tristan Tate, a fost arestat miercuri, într-un dosar de proxenetism. Acesta a fost săltat de procurorii DIICOT în urma unor percheziţii care au avut loc în trei judeţe, relatează Ziare.com.

De asemenea, Tribunalul Cluj a decis arestarea preventivă şi a altor trei suspecţi în acelaşi dosar.

“Infractorii au folosit aşa-zisa metodă 'loverboy' pentru a ademeni victime pe care, prin violenţă, le-au forţat să producă materiale cu conţinut sexual, explicit, pentru o platformă online dedicată adulţilor şi/sau să producă materiale pornografice prin videochat”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

De asemenea, victimele au fost obligate să îşi tatueze numele şi/sau chipul membrului din grup care se ocupa de exploatarea lor.

Până în prezent, au fost identificate 7 persoane vătămate, care au fost exploatate sexual de grupul infracţional organizat, iar la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj au fost conduse, în vederea audierii, 31 de persoane, bănuite de implicare în aceste infracţiuni.

Potrivit sursei citate, Vlad Obu, patronul unui studio de videochat, a devenit cunoscut după ce s-a afişat pe reţelele sociale ca având o viaţă de lux. El are şi un podcast pe Youtube, unde abordează subiecte controversate, potrivit Ştiri de Cluj.

În urmă cu câteva luni, Obu a recunoscut că este prieten cu Andrew şi Tristan Tate, dar a negat că ar fi implicat în afaceri cu cei doi britanici.

“Sunt audiat ca martor, deocamdată. Nu am avut conexiuni de business cu fraţii Tate. Eu am altfel de discurs public. Nu are legătură cu fraţii Tate”, a declarat Obu în ianuarie, la Antena Stars, după ce au fost reţinuţi cei doi fraţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor