ING Pensii administra active de 2,46 mld. lei pe pilonul II la finalul lui 2011, în creştere cu 45%

Epoch Times România
09.02.2012

ING Pensii administra la finalul anului trecut active de 2,46 miliarde lei pe segmentul de pensii private obligatorii (pilon II), în creştere cu aproape 45% faţă nivelul înregistrat la sfârşitul lui 2010, a anunţat joi compania.

Astfel, cota de piaţă a ING Pensii la sfârşitul anului trecut era de 38,37% din piaţa pensiilor private obligatorii.

La aceeaşi dată, ING Pensii avea 1.694.870 de clienţi pe segmentul de pensii private obligatorii, dintre care 96,5% au plătit cel puţin o contribuţie de la începutul colectării în sistem. În ultimul an, procentul de conturi goale înregistrat de ING a scăzut continuu, de la 4,3% în 2010 la 3,5% la sfârşitul anului trecut.

Contribuţia medie netă pe participant a fost anul trecut de 54,2 lei, în creştere cu 26,6% faţă de anul precedent. Rata de rentabilitate anualizată a fondului de pensii obligatorii al ING pentru ultimele 24 de luni a fost în decembrie 2011 de 8,15%, în condiţiile în care fondul ING de pe pilonul II are un grad de risc mediu.

Totodată, cele două fonduri facultative administrate de ING, respectiv ING Activ şi ING Optim însumau 103.426 de participanţi la sfârşitul anului trecut, în creştere cu circa 19% faţă de anul precedent.

La aceeaşi dată, valoarea activelor nete aferente celor două fonduri ale ING era de 199,93 milioane lei, în creştere cu 35% faţă de 2010. Astfel, la finele lunii decembrie 2011, ING Asigurări de Viaţă deţinea pe piaţa pensiilor private facultative (pilon III) o cotă cumulată, în funcţie de active, de 45,89%.

În ceea ce priveşte sumele alocate de participanţi în fondurile de pensii facultative, contribuţia medie la fondul ING Activ în 2011 a fost de 89 lei, în creştere cu peste 22% faţă de anul precedent, iar la ING Optim de 96 lei (plus 27% faţă de 2010).

La nivelul lunii decembrie 2011, rata de rentabilitate anualizată pentru ultimele 24 de luni a fost de 4,55% pentru ING Activ, fond din categoria celor cu grad de risc ridicat ce presupun o volatilitate mai crescută în contextul unei expuneri mai mari pe piaţa de capital, şi de 6,31% pentru ING Optim, fond din categoria celor cu grad de risc mediu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor