ING: Deficitul de protecţie din România a sporit cu 17% în ultimii doi ani, la 360 miliarde lei
alte articole
Deficitul de protecţie din România, care reprezintă diferenţa între resursele financiare disponibile şi cele necesare unei familii pentru menţinerea standardului de viaţă în cazul decesului persoanei cu venitul cel mai mare, a sporit cu 17% în ultimii doi ani, potrivit datelor ING Asigurări de Viaţă
Potrivit ING, deficitul de protecţie a ajuns la 360 miliarde lei în 2012, faţă de 308 miliarde lei în 2010. În 2008 deficitul de protecţie era de 388,47 miliarde lei.
"Pentru companiile de asigurări de viaţă, cele mai importante efecte ale crizei economice s-au tradus prin tendinţa de scădere a veniturilor disponible la clienţi, nevoia acestora de lichidităţi pe termen scurt, ceea ce s-a tradus prin răscumpărări premature şi amânarea deciziei de cumpărare", a declarat luni Adrian Lupescu, Chief Financial Officer ING Asigurări de Viaţă.
Acesta a explicat că în 2008 încă nu era criză, însă în 2010, odată cu venirea crizei economice, românii au fost nevoiţi "să taie" din "nevoile de mâine". Lupescu a explicat că românii nu au tăiat din cheltuielile destinate cumpărăturilor, ci din banii alocaţi asigurărilor de viaţă.