Informatorii securităţii comuniste – o viziune mai blândă

Mulţi dintre cei care au semnat note informative au fost constrânşi de context, prin ameninţări şi şantaj. Nu trebuie uitat de asemenea că mai vinovaţi au fost ofiţerii de securitate care i-au recrutat, despre care se vorbeşte mult mai puţin. Conţinutul notelor informative este decisiv pentru ca el arată caracterul informatorului. Acestea au fost câteva dintre concluziile desprinse din conferinţa ”Informatorii securităţii comuniste”, organizată de Centrul de Studii în Istorie Contemporană în parteneriat cu Fundaţia Konrad Adenauer în Aula Bibliotecii Academiei.

Dezbaterea a fost una spumoasă datorită prezenţei criticilor literari Dan C.Mihăilescu şi Alex Ştefănescu, fost redactor-şef la România Literară, care au împărtăşit tinerilor prezenţi diverse experienţe despre modul grotesc şi caraghios pe care îl lua uneori urmărirea informativă, delaţiunile şi viaţa în comunism.

Panelul vorbitorilor a fost completat de Germina Nagâţ, director al Departamentului de Investigaţii din cadrul CNSAS, şi Clara Mareş, cercetătoare la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi a Memoriei Exilului Românesc (IICCMER).

Germina Nagâţ a subliniat importanţa contextului în care diverse persoane au devenit colaboratori ai securităţii.

”Nu cred că cei care au scris sau vorbit şi au semnat în timpul unei anchete trebuie etichetaţi colaboratori. La fel nu pot fi numiţi colaboratori nici cei sub 16 ani care au colaborat cu Securitatea. Varietatea poate fi infinită. Există un tipar al recrutării, dar reacţia oamenilor e diferită”, a explicat istoricul. Nagâţ a diferenţiat între recrutarea standard, din sentimente patriotice, care se referea la persoane despre care ofiţerul de securitate consideră că sunt potrivite şi că n-au nimic împotriva să devină informatori, şi recrutarea prin constrângere, prin materiale compromiţătoare, presiunea dosarului (provenienţa dintr-un mediu neconform) şi şantaj sentimental. De asemenea mai exista factorul-legendă, ”ofiţerul de securitate convingând şi păcălind o persoană să devină informator printr-o legendă(poveste). Aceste legende reprezintă o înşelăciune în sensul juridic al termenului”.

La rândul ei, Clara Mareş, cercetător autosuspendat de la ICCMER, a afirmat că în judecarea informatorilor ”trebuie să avem în vedere viaţa de zi cu zi a acelor oameni, de unde au plecat”. În opinia ei, mitul venirii americanilor în România a alimentat multe rezistenţe în România. ”Credinţa în sprijinul americanilor şi englezilor era înrădăcinată, la fel şi ideea că comunismul nu va rezista, neavând o bază socială solidă. Nu toată lumea s-a dat după cum a bătut vântul. Lucian Blaga de exemplu a rezistat cântecului de sirenă al comunismului”, a mai spus Mareş. Pe de altă parte, oamenii care nu semnau nu erau lăsaţi să-şi facă meseria.

Criticul literar Dan C.Mihăilescu a povestit cum ”natura mea histrionică de flecar m-a scăpat să ajung informator”. În opinia sa, mulţi au devenit informatori din invidie faţă de alţii care aveau un statut social mai bun sau din carierism. ”Am văzut şi informatori români patrioţi adevăraţi. Nu vreau să le aduc circumstanţe atenuante, dar au existat şi astfel de cazuri. Azi trebuie să ştiu pe cine iert şi pentru ce, pentru că vrem să înţelegem un sistem bestial. Discutăm despre un regim totalitar în care Securitatea ştia totul şi totul era monitorizat”, a mai spus Mihăilescu.

Şi criticul Alex Ştefănescu a susţinut că

”Tinerii nu înţeleg nimic din ce s-a întâmplat în timpul comunismului deoarece comunismul nu poate fi explicat pentru că era absurd. În comunism era insuportabilă frica difuză de ceva nedefinit, neclar”. - Alex Ştefănescu, critic literar

”tinerii nu înţeleg nimic din ce s-a întâmplat în timpul comunismului deoarece comunismul nu poate fi explicat pentru că era absurd. În comunism era insuportabilă frica difuză de ceva nedefinit, neclar”. În opinia sa, s-a făcut mult caz de informatori, dar s-a vorbit prea puţin despre cei care i-au forţat. Criticul a dat exemplul scriitorului Ştefan Augustin Doinaş, care a fost desconspirat de Adrian Păunescu ca turnător, după ce fusese închis şi traumatizat. ”El a fost denigrat că a fost informator, iar Iliescu, colaboratorul prin excelenţă, a ajuns preşedintele României”, a deplâns Ştefănescu.

El a mai povestit că a fost anchetat de Securitate şi 18 ore o dată, ”fiind anchetat de doi indivizi, unul care mă ameninţa cu bătaia, mai în vârstă şi unul mai tânăr, aparent mai blând. Plângeam, dar eram mândru că nu sunt ca ei”.

Ştefănescu a mai observat că românii au ”o solidaritate piezişă cu infractorii în prezent. Există în România o antipatie faţă de cei care colaborează cu autorităţile pentru ca acestea sunt percepute ca acţionând împotriva intereselor cetăţenilor”.

Germina Nagâţ l-a contrazis însă referitor la cazul Doinaş, arătând că acesta a fost recrutat de Securitate în libertate, nu în detenţie. Ea a mai precizat că acest caz a fost politizat excesiv. Pe de altă parte, cercetătorul CNSAS consideră conţinutul notelor informative cel mai relevant element pentru stabilirea statutului de informator. ”Nu poţi să exonerezi o tentativă pentru că n-a reuşit. Nu contează cât de mare e paguba. Natura acestei culpe e stabilită prin conţinutul faptei, nu prin consecinţele ei”, explică Nagâţ.

Clara Mareş a arătat însă că în multe cazuri informatorii supralicitează excesiv ordinele primite şi ”stai să te gândeşti de ce a mers prea departe şi de ce s-a exprimat într-un anumit fel”. În opinia ei, istoricii trebuie să explice cum a funcţionat sistemul, ”nu să dea verdicte cine a fost lichea”. ”Informatorii au devenit pe nedrept ţapii ispăşitori pentru totul, dar nu ei sunt adevăraţii responsabili, ci ofiţerii, superiorii lor şi Partidul Comunist”, a concluzionat cercetătoarea. Ea a ţinut să menţioneze că au existat şi ”cazuri extrem de puţine de oameni care şi-au asumat public faptul că au fost turnători precum Alexandru Paleologu care a mărturisit în repetate rânduri”.