Info Sud-Est: Containere ale flotei iraniene, aflată sub sancţiuni UE şi SUA, ajung în Portul Constanţa. Autoritatea Vamală ridică din umeri

Portul Constanţa (www.portofconstantza.com)
Redacţia
28.06.2025

După ce Uniunea Europeană a impus sancţiuni flotei maritime iraniene pentru implicarea în transportul de drone destinate Rusiei, containerele iraniene au continuat să ajungă în Portul Constanţa, fiind aduse cu nave care navigau sub alte pavilioane. Potrivit unei investigaţii realizate de Info Sud-Est, înainte de a ajunge în România, aceste containere erau transferate în porturi terţe – cel mai frecvent în Turcia – unde se întâlneau cu vasele iraniene aflate sub sancţiuni.

Timp de peste şase luni, reporterii ISE au monitorizat traseele navelor şi circuitul documentelor din procedura de import şi vămuire. Aceştia au constatat că toate containerele din Iran sunt descărcate în acelaşi terminal din Portul Constanţa – SOCEP – şi sunt operate prin aceeaşi firmă românească: Etamad Grup Şea and Land Transport. Autoritatea Vamală Română a declarat pentru ISE că nu deţine informaţii despre mărfurile gestionate de această companie.

Încă din 2019, ISE a semnalat intrarea în Portul Constanţa a unui cargou iranian, aflat sub sancţiuni americane (OFAC), suspectat că transporta arme pentru armata iraniană şi Gardienii Revoluţiei. Nava „Shahr E Kord”, operată de compania Iranian Republic of Iran Shipping Lines (IRISL), se afla pe lista sancţiunilor impuse Teheranului de SUA în urma retragerii din acordul nuclear în 2018.

Între 2019 şi noiembrie 2024, cel puţin trei nave aflate sub sancţiuni americane – Shiba, Daisy şi Azargoun – au adus constant marfă în Portul Constanţa, prin terminalul SOCEP şi aceeaşi companie intermediară, Etamad Grup.

După 18 noiembrie 2024, şi Uniunea Europeană a sancţionat compania naţională iraniană IRISL, pentru implicarea navelor sale în transportul de drone destinate forţelor navale ale Gardienilor Revoluţiei.

Cu toate acestea, containerele iraniene au continuat să ajungă în Portul Constanţa, transportate de nave sub alte pavilioane: de exemplu, pe 9–10 ianuarie şi 17–23 aprilie 2025, de nava Lara (pavilion Saint Kitts and Nevis), iar pe 23–24 iunie, de nava Atlantic Harmony (pavilion Hong Kong).

Pe multe dintre containerele transportate era vizibilă inscripţia IRISL, deşi în unele cazuri fusese ştearsă sau vopsită. La cel mai recent transport urmărit de ISE (23–24 iunie), marcajul IRISL era încă lizibil.

În plus, conform orarului de acces în terminalul SOCEP din 9 ianuarie 2025, în dreptul navei Lara figura codul Hafiz Darya Arya Shipping Company (HDSL/HDASCO/HDS Lines), subsidiară a IRISL, aflată şi ea sub sancţiunile impuse de UE şi SUA.

Articolul integral poate fi citit aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor