Industria italiană s-a prăbuşit, iar ţara este în declin (presa italiană)
alte articole
Italia este o ţară aflată în mare dificultate din punct de vedere economic şi politic, o ţară care trebuie să accelereze reformele pentru a-şi relansa industria şi pentru a crea noi locuri de muncă, informează miercuri presa din Peninsulă.
Într-un articol intitulat 'Competitivitate: Italia a fost depăşită de Spania', cotidianul 'La Repubblica' de la Roma citează un raport privind competitivitatea în Uniunea Europeană (UE), întocmit la Bruxelles şi care va fi aprobat miercuri de Comisia Europeană, potrivit căruia în Italia este în curs un adevărat proces de 'deindustrializare', în condiţiile în care producţia industrială a ţării a pierdut 20 de procente în ultimii zece ani.
Faţă de alte ţări europene, printre care Germania, Franţa şi Luxemburg, competitivitatea costului muncii este deosebit de negativă, iar din acest punct de vedere Italia a fost depăşită de Spania. 'Creşterea zero' a productivităţii italiene în ultimii zece ani 'este deosebit de îngrijorătoare', mai ales dacă se ia în considerare faptul că, în aceeaşi perioadă, situaţia s-a îmbunătăţit în alte ţări din UE, printre care Spania, Portugalia, Irlanda, Cipru şi Grecia.
Pentru a depăşi acest moment negativ, Italia va trebui să ia măsuri concrete, să diminueze costurile energiei, să îşi reducă birocraţia şi să investească mai mult în cercetare. Între timp, se poate spune că Italia 'este o ţară aflată în declin', potrivit publicaţiei amintite.
În timp ce apare evident declinul ţării în materie de economie, muncă şi productivitate, politica nu reuşeşte să dea răspunsuri concrete, iar majoritatea care susţine guvernul Letta este divizată şi 'numeroase umbre planează asupra executivului'. 'Eu încerc să fac tot posibilul, dar îmi dau seama că este greu să administrezi în Italia un guvern de mare coaliţie' (între stânga şi dreapta), a afirmat marţi seară premierul Enrico Letta (moderat de centru-stânga), care efectuează o vizită oficială în Canada şi Statele Unite ale Americii, notează 'La Repubblica'.
Cotidianul economic 'Il Sole 24 Ore' din Milano scrie că 'Telecom Italia este spaniolă', iar Italia este din ce în ce mai mult 'o ţară pusă la vânzare'. Grupul spaniol Telefonica îşi va majora participaţia pe care o deţine la operatorul italian Telecom Italia, fiind pentru prima dată când o fostă companie de stat din Italia va fi vândută unei firme străine.
Telefonica deţine în prezent 46% din acţiunile Telco, compania holding care controlează Telecom Italia, iar restul acţiunilor sunt deţinute de băncile italiene Intesa Sanpaolo şi Mediobanca, fiecare cu un pachet de 11,6%, precum şi de grupul italian de asigurări Generali, cu o participaţie de 30,5%, explică cotidianul milanez menţionat.
Telefonica a informat marţi că a ajuns la un acord cu ceilalţi acţionari pentru a-şi majora participaţia până la 66%, cu o majorare de capital de peste 320 de milioane de euro, în timp ce participaţia celor trei acţionari italieni va scădea treptat până la 19,3% în cazul Generali şi până la 7,3% pentru Mediobanca şi Intesa Sanpaolo. În cea de a doua fază, Telefonica va putea să-şi majoreze participaţia la Telco până la 70%, prin intermediul unei noi majorări de capital, dispunând de opţiunea de a cumpăra şi restul acţiunilor de la partenerii italieni, începând din 2014, mai precizează publicaţia menţionată.
Cotidianul 'La Stampa' din Torino scrie că situaţia legată de Telecom Italia a dezlănţuit reacţii negative în mediul politic, economic şi financiar din ţară. Premierul Enrico Letta, care a comentat marţi ştirile în legătură cu Telecom, a declarat: 'Vom analiza situaţia, dar Telecom este o societate privată şi suntem într-o piaţă comună europeană'. De asemenea, şeful executivului de la Roma a mai afirmat: 'Capitalurile europene ar putea ajuta Telecom să devină o societate mai bună faţă de cum a fost în ultimii 15 ani'.
'Este o lovitură dură pentru Italia, care pierde o altă mare societate', a declarat Luigi Angeletti, secretar al sindicatului UIL (moderat), care a adăugat că este vorba despre 'o nouă mare înfrângere a sistemului industrial italian', conchide publicaţia menţionată.